Administratie

Păcatele tinereţii l-au ajuns din urmă. Managerul COLTERM, Bogdan Nanu, a demisionat la două săptămâni de la numirea în funcţie

Prins în mijlocul unui scandal mediatic, vizând o mai veche condamnare, managerul interimar al Colterm, Bogdan Nanu a demisionat din funcţie. Anunţul a fost făcut însă de primarul Dominic Fritz, cel care l-a şi girat pe Nanu pentru funcţia de la Colterm.

Bogdan Nanu a fost numit în funcţia de manager al Colterm pe 27 ianuarie atunci când a făcut rocadă cu fostul manager Emil Şerpe. El a demisionat astăzi din funcţie, după ce a în presă s-a aflat de o veche condamnare a sa pentru infracţiuni financiare. Anunţul demisiei a fost făcut de primarul Dominic Fritz, care a afirmat că a aflat din presă de condamnarea lui Nanu. Demisia vine la doar o zi după ce Nanu recunoştea condamnarea, dar o punea pe seama tinereţii, menţionând că va continua să lucreze la societatea de termoficare.

La conducerea Colterm revine cu titlu de interimat directorul adjunct Emil Șerpe. El a fost manager general al societăţii din ianuarie 2017 până în momentul în care a făcut rocada cu Nanu.

“În această dimineață am avut o întâlnire cu Bogdan Nanu, el și-a prezentat demisia din funcția de director general interimar Colterm. L-am cunoscut pe Bogdan Nanu după ce am devenit primar şi după ce s-a oferit să ajute în situația deosebit de complexă de la Colterm. Prestația lui a fost ireproşabilă şi putea să salveze compania de la insolvență și faliment. A reușit să reclădească încrederea creditorilor. Îi mulțumesc pentru asta, dar revelațiile despre greșelile pe care le-a făcut în trecut, în urmă cu 20 de ani, greșeli în domeniul în care acum profesează au compromis chiar încrederea pe care a construit-o. Am aflat cu aceiași consternare ca și voi, din presă, despre acest trecut al lui Nanu. El a plătit pentru greșelile lui și a învățat din ele, dar indiferent cât de profesionist și de bună credință este, nu mai există credibilitatea pentru a fi la cârma procesului de schimbare de care are nevoie Colterm”, a anunţat Fritz.

În acest moment, pe lângă problemele ”clasice” de la Colterm, acum apare și cea legată de managerul demisionar. Ceea ce face ca situația să fie una periculoasă, mai spune Fritz, care subliniază că implementarea procedurii concordatului continuă, indiferent de cine e la conducerea societății.

”Subliniez că situația actuală este extrem de periculoasă pentru viitorul orașului nostru. O spun foarte răspicat: procedura de concordat preventiv, soluția pe care pregatit-o Bogdan Nanu, trebuie să meargă înainte, indiferent cum se numește directorul. Concordatul este un contract negociat cu creditorii principali care ne va permite eșalonarea datoriilor de 310 milioane de lei ale societății de termoficare. Fără concordatul preventiv Colterm poate să intre în orice zi în insolvență, situație care ar afecta încălzirea și apa caldă în 50.000 de gospodării, spitalelor și școlilor din Timișoara”, a mai declarat Fritz.

El recunoaște că Primăria Timișoara e cel mai mare dator la Colterm, iar o insolvență ar bloca conturile instituției.

”Municipiul Timișoara are datorii la Colterm de peste 160 milioane de lei. Dacă Colterm intră în insolvență, conturile noastre pot fi blocate, ceea ce ar înseamnă că multe investiții și servicii publice s-ar opri. Dacă pică Colterm, pică și Primăria Timișoara. Iar asta nu voi permite și de aceea avem nevoie de acest concordat. Nu voi mai permite nici ca finanțele Primăriei Timișoara să fie în continuare ținute ostatice de o singură companie în subordinea ei. Dacă Colterm reușește să încheie concordatul cu creditorii, va avea timp 3 ani pentru a găsi o cale spre profitabilitate. La sfârșitul săptămânii viitoare, se va încheia licitația pentru firma care va însoți și monitoriza negocierile pentru o ieșire din criză prin concordat, proces în care compania se angajează la un plan ambițios de restructurare.”, a subliniat primarul.

Dominic Fritz e convins de viitorul Colterm.

”Eu sunt ferm convins că se poate. De aceea voi propune Consiliului Local încheierea unui acord și cu Banca Mondială, cu care am negociat în ultimele luni un pachet de consultanță pentru o nouă strategie de energie și termoficare pentru Timișoara. Suntem intransigenți, dar, în același timp avem o responsabilitate uriașă pe umerii noștri, aceea de a asigura căldură și apa caldă pentru oraș”, a mai declarat edilul șef.

Fritz a ținut să transmită un mesaj și celor care au dorit să profite, din punct de vedere politic de situația creată la Colterm. Orice s-ar întâmpla, robinetele cu bani se vor închide la Colterm, a spus acesta.

”Pentru toți cei care încearcă să profite de această situație politic, am un mesaj simplu: vom continua să oprim robinetele de bani. Să nu fim naivi: nu este întâmplător că revelațiile au ieșit la iveală tocmai cu o zi înainte să propună Bogdan Nanu consiliului de administrație desființarea a două posturi de conducere. Urmează să tăiem robinetele de bani și evident că rezistența celor care au profitat până acum este uriașă și brutală. Și o spun cât de clar se poate, dacă consiliul de administrație nu va implementa măsurile de restructurare în conducerea Colterm și dacă nu va continua demersurile pentru încheierea unui concordat, în bună credință, nu voi ezita să propun Consiliului Local dizolvarea imediată a consiliului de administrație”, a mai declarat Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor

Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că,…

5 minute ago

Menajeria infracţională de AUR. După un bătăuş de copii la Buziaş, un ales local violator la Giarmata

Nu doar la nivel naţional George Simion se bucură de susţinerea unor infractori, foşti sau…

2 ore ago

AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați

În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc…

2 ore ago

Elena Lasconi – Singura opțiune de încredere pentru o România pentru toți

În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 22 noiembrie 2024

Pentru data de 22.11.2024, toate lucrările vor fi sistate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Se…

3 ore ago

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

16 ore ago