Patru ani de la Ordonanța 13. Cât de tineri eram!

Așa este, în urmă cu patru ani ne-a trecut glonțul pe la ureche și are sens chemarea USR Timiș de a ne aminti de acel moment. E bine să nu uităm de Ordonanța 13 dată de guvernul Grindeanu-Dragnea, căci există tendința să cântărim cu măsura măsluită acele evenimente și să-i acceptăm senini pe călăii de atunci cum încearcă să îmbrace haina de eroi ai salvării democrației. Era începutul unei perioade cumplite pentru societatea românească și doar presiunea publică și câteva elemente neștiute, dar bănuite, de autoapărare a sistemului au făcut ca Liviu Dragnea să nu ducă țara spre o autocrație de tip Erdogan.

Legile păreau că se modifică cu dedicație pentru o persoană, Liviu Dragnea, însă fenomenul era mult mai toxic. Autori ai unor furturi colosale din bunul public, suspecți, inculpați ori simpli bănuiți de presă urmau să se bucure de blândețea justiției, nu numai Dragnea punctual. S-a făcut aproape tot ca infractorii să fie răsfățații noii orânduiri pesediste, în timp ce oamenii onești erau buni doar pentru a umple prin munca lor bugetul pe care ei urmăreau apoi să-l golească. Pentru asta s-a pornit un mechanism infernal format din guvern-parlament-avocatul poporului-curtea constituțională prin care se modela noua Românie, pas cu pas, măsură cu măsură, cu un cinism incredibil.

Pentru cei ce văd din guvernările Dragnea doar majorarea salariilor bugetarilor, singurul câștig pentru niște cetățeni români neafiliați grupului infracțional organizat, ar trebui amintit că în România totul se petrecea după cum dicta Liviu Dragnea. De la împroprietărirea cu părți din Dunăre și până la confiscarea instituțiilor din Justiție, ca pregătire a terenului pentru alte lovituri infracționale, guvernările Dragnea au semănat cu ieșitul la furat de cea mai joasă speță. Nu se mai fereau de nimeni, nu mai acopereau aparențele nici măcar față de Uniunea Europeană sau diplomații SUA, singurele instituții ce mai cenzurau, în calitate de parteneri și finanțatori prin diferite programe a ce se mai construia în România.

Bilanțul guvernării PSD nu a fost făcut așa cum se cuvine. Venirea precipitată la guvernare a liberalilor în 2019, mai precis fuga lor, a pesediștilor, de răspundere, apoi intrarea în pandemie i-a scăpat pe urmașii lui Dragnea de o limpede judecată în fața electoratului. Nu au plătit nici măcar cu ocazia alegerilor, au luat enorm de mult față de cât rău au făcut țării. Au trecut patru ani de la începerea iureșului pornit de ordonanța 13. Trei ani de guvernare semianalfabetă a PSD și patru ani de control parlamentar în sensul unor deliruri legislative. Care e bilanțul, dincolo de majorarea salariilor funcționarilor publici, fără ca măcar această măsură să aibă ca efect creșterea calității serviciilor statului sau a vieții în România?

Fiecare dintre noi suntem mai bătrâni cu patru ani. Asta e singura diferență? Ca perspectivă, firește că nu, dar e incredibil cât de ușor putem încremeni în timp sau chiar să facem pași înapoi în timp ce alte țări se dezvoltă. Poate că PSD ne-a adus, totuși, ceva bun când ne-a arătat că nu mai putem continua să guvernăm la alibi, să ne prefacem că construim, să trăim de pe o zi pe alta, să mâncăm și să bem pe caietul Uniunii Europene, să trăim deliruri despre cât mult rău ne vrea nouă Bruxelles-ul și să ajungem să confundăm dureros patriotismul, empatizând cu hoții noștri doar pentru că sunt ai noștri.

Ne întoarcem cu patru ani în urmă și observăm cât rău s-a făcut și cât de complicat este să ne întoarcem să reparăm ceea ce s-a dat peste cap atunci. Spitale nu s-au făcut, educația merge inerțial și tot mai prost, infrastructura rutieră nu este cu nimic mai bună… Ce a rămas bun după PSD? Nu sunt sigur că există ceva de menționat, dar dacă noua majoritate parlamentară nu o dă în bară, atunci ar trebui să existe o voință politică pentru modificări de structură în țara asta. Mintea cea de pe urmă. Constituție, educație, sănătate, administrație, dar oare avem arhitectul pentru o astfel de lucrare? Nivelul de așteptare a atins un vârf în această iarnă. Din acel moment, timpul e foarte costisitor pentru Klaus Iohannis. Și pentru noi.