Patru ani de la Ordonanța 13. Cât de tineri eram!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Așa este, în urmă cu patru ani ne-a trecut glonțul pe la ureche și are sens chemarea USR Timiș de a ne aminti de acel moment. E bine să nu uităm de Ordonanța 13 dată de guvernul Grindeanu-Dragnea, căci există tendința să cântărim cu măsura măsluită acele evenimente și să-i acceptăm senini pe călăii de atunci cum încearcă să îmbrace haina de eroi ai salvării democrației. Era începutul unei perioade cumplite pentru societatea românească și doar presiunea publică și câteva elemente neștiute, dar bănuite, de autoapărare a sistemului au făcut ca Liviu Dragnea să nu ducă țara spre o autocrație de tip Erdogan.

Legile păreau că se modifică cu dedicație pentru o persoană, Liviu Dragnea, însă fenomenul era mult mai toxic. Autori ai unor furturi colosale din bunul public, suspecți, inculpați ori simpli bănuiți de presă urmau să se bucure de blândețea justiției, nu numai Dragnea punctual. S-a făcut aproape tot ca infractorii să fie răsfățații noii orânduiri pesediste, în timp ce oamenii onești erau buni doar pentru a umple prin munca lor bugetul pe care ei urmăreau apoi să-l golească. Pentru asta s-a pornit un mechanism infernal format din guvern-parlament-avocatul poporului-curtea constituțională prin care se modela noua Românie, pas cu pas, măsură cu măsură, cu un cinism incredibil.

Pentru cei ce văd din guvernările Dragnea doar majorarea salariilor bugetarilor, singurul câștig pentru niște cetățeni români neafiliați grupului infracțional organizat, ar trebui amintit că în România totul se petrecea după cum dicta Liviu Dragnea. De la împroprietărirea cu părți din Dunăre și până la confiscarea instituțiilor din Justiție, ca pregătire a terenului pentru alte lovituri infracționale, guvernările Dragnea au semănat cu ieșitul la furat de cea mai joasă speță. Nu se mai fereau de nimeni, nu mai acopereau aparențele nici măcar față de Uniunea Europeană sau diplomații SUA, singurele instituții ce mai cenzurau, în calitate de parteneri și finanțatori prin diferite programe a ce se mai construia în România.

Bilanțul guvernării PSD nu a fost făcut așa cum se cuvine. Venirea precipitată la guvernare a liberalilor în 2019, mai precis fuga lor, a pesediștilor, de răspundere, apoi intrarea în pandemie i-a scăpat pe urmașii lui Dragnea de o limpede judecată în fața electoratului. Nu au plătit nici măcar cu ocazia alegerilor, au luat enorm de mult față de cât rău au făcut țării. Au trecut patru ani de la începerea iureșului pornit de ordonanța 13. Trei ani de guvernare semianalfabetă a PSD și patru ani de control parlamentar în sensul unor deliruri legislative. Care e bilanțul, dincolo de majorarea salariilor funcționarilor publici, fără ca măcar această măsură să aibă ca efect creșterea calității serviciilor statului sau a vieții în România?

Fiecare dintre noi suntem mai bătrâni cu patru ani. Asta e singura diferență? Ca perspectivă, firește că nu, dar e incredibil cât de ușor putem încremeni în timp sau chiar să facem pași înapoi în timp ce alte țări se dezvoltă. Poate că PSD ne-a adus, totuși, ceva bun când ne-a arătat că nu mai putem continua să guvernăm la alibi, să ne prefacem că construim, să trăim de pe o zi pe alta, să mâncăm și să bem pe caietul Uniunii Europene, să trăim deliruri despre cât mult rău ne vrea nouă Bruxelles-ul și să ajungem să confundăm dureros patriotismul, empatizând cu hoții noștri doar pentru că sunt ai noștri.

Ne întoarcem cu patru ani în urmă și observăm cât rău s-a făcut și cât de complicat este să ne întoarcem să reparăm ceea ce s-a dat peste cap atunci. Spitale nu s-au făcut, educația merge inerțial și tot mai prost, infrastructura rutieră nu este cu nimic mai bună… Ce a rămas bun după PSD? Nu sunt sigur că există ceva de menționat, dar dacă noua majoritate parlamentară nu o dă în bară, atunci ar trebui să existe o voință politică pentru modificări de structură în țara asta. Mintea cea de pe urmă. Constituție, educație, sănătate, administrație, dar oare avem arhitectul pentru o astfel de lucrare? Nivelul de așteptare a atins un vârf în această iarnă. Din acel moment, timpul e foarte costisitor pentru Klaus Iohannis. Și pentru noi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ionel a spus: (februarie 14th, 2021 at 17:34 )

Felicitări pentru articol. Din păcate oamenii uită mult prea repede.

Mircea Eliade a spus: (februarie 18th, 2021 at 19:52 )

„Mai draga d-le” cum naiba se face ca semianalfabetii au inchis bugetul sub 3% au marit pensiile
si salariile doctorilor ( caci altfel acuma ne tratau ziaristipupincuristi ) inchideau si in 2019, prin mici artificii tot sub 3%, iar astia desteptii si scolatii in 2020 au inchis cu un minus nemaintalnit – ( 9%?) si imprumuturi istorice si tot acest efort financiar nu se vede in buzunarul celor multi. Tot efortul bugetar este dirijat pt. aproximativ 25.000 de oameni. . Vorbesc de cresterea cu 178% a cheltuielilor. Tot mai mult pentru tot mai putini. Cum se face ca in 2019 cand nu era pandemie, intr-o luna si jumatate au imprumutat mai mult decat fostul guvern in 10.5 luni?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.