Sport

Pierdere mare pentru „Lei”! Un important jucător, forţat din cauza unei accidentări să plece

Sosit în vara anului trecut la SCM Timișoara, jucătorul american Lewis Dolphin Stallworth IV a dorit să se întoarcă în țara sa natală pentru a se opera la genunchi în urma accidentării suferite în timpul partidei cu CSO Voluntari, de la începutul acestui an.
Acesta a optat pentru varianta unei intervenții chirurgicale și a solicitat rezilierea contractului pentru a fi supus operației în Statele Unite ale Americii, unde totodată dorește să se recupereze în vederea revenirii pe parchet.

De altfel, la scurt timp după ce va ateriza la San Francisco, Lewis va fi consultat de un medic ales de el pentru stabilirea pașilor următori în vederea efectuării intervenției la genunchi.

„Vreau să îi mulțumesc antrenorului Dragan, lui Darius, Ioanei, orașului Timișoara, suporterilor și în special colegilor mei. Cât timp am evoluat aici am crescut nu doar ca jucător, ci și ca om. Orașul m-a adoptat și chiar mi-a plăcut perioada petrecută aici. Îi mulțumesc antrenorului Dragan Petricevic pentru că a dorit și a făcut tot posibilul ca eu să devin cel mai bun jucător posibil și pentru că a crezut în mine atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune. Colegilor mei le voi fi întotdeauna recunoscători pentru timpul petrecut pe teren și în afara lui. Când ne-am antrenat, când am ridicat greutăți la sala de forță și când am jucat fotbal au fost unele dintre cele mai importante momente petrecute aici. Este o situație foarte dificilă pentru mine, le urez tuturor mult succes în continuare! Timișoara a devenit un loc special pentru mine și nu voi uita perioada petrecută aici și dragostea oferită mie și soției mele. Sper ca acesta să nu fie un mesaj de adio, îmi doresc să ne revedem cu toții în curând. Hai, > din Banat!”, a declarat Lewis Dolphin Stallworth IV.

„Cea mai nedorită situație din viața unui club și în primul rând pentru un jucător este atunci când cele două părți trebuie să se despartă din cauza unei probleme medicale. Cu părere de rău ne despărțim de Lewis. A trecut prin perioade grele la noi, și-a dorit foarte mult să rămână aici și totodată s-a dedicat vieții de aici. A venit împreună cu soția, cei doi s-au simțit foarte bine la noi. În prima fază a trebuit să stea în carantină timp de 14 zile, deoarece a venit din Statele Unite ale Americii, iar ulterior a contractat virusul ce provoacă boala Covid-19 și a fost nevoit să stea din nou în izolare. A pierdut destul de multe meciuri la început, iar în momentul în care a prins o formă și a început să devină jucătorul pe care l-am dorit de la bun început s-a întâmplat această accidentare neplăcută la începutul lunii ianuarie. Suntem cu toții optimiști, inclusiv cei din staff-ul nostru medical, că Lewis se poate recupera într-o perioadă scurtă de timp, însă probabil că această perioadă nu va fi suficient de scurtă și nu vom putea continua sezonul cu un jucător mai puțin în lot. Lewis și-a exprimat dorința de a se întoarce acasă și de a se opera pentru a deveni apt în vederea începerii sezonului următor. I-am înțeles dorința, este absolut normal să ne înțelegem, este o despărțire mai mult decât amiabilă, în termeni buni pentru toată lumea. Când vorbim însă despre o accidentare, așa cum am spus, nu este nimic bun… Va trebui să jucăm încă un turneu cu un străin mai puțin în lot, nu va fi ușor să ducem așa restul sezonului și cu siguranță pe parcursul lunii februarie ne vom orienta spre un alt jucător. Altfel ne va fi greu, campionatul este unul foarte disputat, după cum se poate observa toate echipele se întăresc, fac schimbări. Lupta pentru accederea în play-off devine din ce în ce mai aprigă, nici noi nu vom lăsa lucrurile să meargă așa și vom fi nevoiți să ne întărim, însă despre acest lucru vom vorbi abia după turneul următor”, a spus, la rândul său, antrenorul-manager Dragan Petricevic.

SCM Timişoara va juca ultimele două meciuri din tur la Cluj, cu echipa gazdă şi Steaua la finele săptămânii.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația…

O oră ago

Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropoliul Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru…

O oră ago

Hristos a înviat! Sărbători luminate să aveţi!

Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă lumină în suflet, alinare, speranţă,…

9 ore ago

Învierea îl prinde în arest, după ce a fost găsit cu o alcoolemie record la „bord”

În cursul zilei de astăzi, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul…

12 ore ago

Lumina de la Ierusalim a ajuns la Timișoara, pe calea aerului

Ca în fiecare an, și de această dată Lumina a ajuns la Timișoara, de la…

12 ore ago

Un octogenar plecat cu bicicleta a făcut o greşeală şi nu a mai ajuns acasă

Din păcate, va fi un Paşte trist pentru familia unui biciclist din judeţul Timiş, care…

14 ore ago