Politica

“Răzbunarea” tardivă a lui Robu, Inspectoratul de Stat în Construcții Vest, aproape de desființare

Dorința absolută a fostului primar ar putea deveni, în sfârșit, realitate, chiar dacă vine după ce steaua sa administrativă a apus, cel puțin deocamdată. Inspectoratul Regional în Construcții Vest (ISC Vest) ar urma să fie desființat!

Anunțul a fost făcut de fostul protejat al lui Nicolae Robu, Cătălin Iapă, care anunță că structura regională care exista deasupra celor județene, devine istorie. În plus, la Timișoara ISC Vest a fost și ”rea”, pentru că ar fi blocat noul Plan Urbanistic General, ”în cârdășie cu doamna prefect de atunci din Guvernul PSD, Eva Andreaș”, spune Iapă, care amintește și despre epopeea trotuarelor ”șah” ale centrului Timișoarei, pentru care același ISC Vest s-a opus și a făcut controale ”forțate”. De fapt, ar urma să se desființeze toate structurile regionale ale ISC, nu doar cea din vest.

”Inspectoratul de Stat în Construcții este una din puținele instituții care are atât structură națională, structuri regionale, cât și structuri județene, iar acest tip de organizare, în actuala configurație administrativ-teritorială a țării, este una care conduce la suprapunearea de atribuții, același lucru fiind făcut ori de nivelul județean, ori de nivelul regional. (…) În particular, cunosc activitatea ISC din regiunea Vest, fiind structură în subordinea ministerului unde ocup poziția de secretar de stat, și aici, pe lângă faptul că structura regională cheltuie mulți bani, de-a lungul timpului au acționat și împotriva orașului. De exemplu, au acționat împotriva orașului când au blocat Planul Urbanistic General al Timișoarei pentru o perioadă de câteva luni, în cârdășie cu doamna prefect de atunci din Guvernul PSD, Eva Andreaș, pierzând în final în instanță, dar pe timpul procesului a fost afectat negativ întreg sectorul de construcții din Timișoara. Un alt episod în care doar s-au agitat, foarte probabil la comandă politică, au lucrat în gol, iar în final s-a demonstrat că nu au avut dreptate este episodul trotuarelor din zona centrala a Timișoarei. După mai multe controale forțate făcute de ISC Vest, ba de structura regională, ba de diferite structuri județene din Regiunea Vest tot sub presiunea structurii regionale, un ultim control care a venit de la ISC, de la nivel central, a concluzionat că s-au respectat toate prevederile legale de către Primăria Municipiului Timișoara pe acest subiect, închizând în acest fel un subiect mult dezbătut de opinia publică”, anunță Cătălin Iapă, care în curând se va despărți de poziția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, fiind ”sărit” de noulalgoritm al coaliției de guvernare.

În fapt, este vorba despre demararea procedurilor de consultare publică pentru proiectul de act normativ privind eficientizarea ISC prin desființarea structurii regionale, respectând prevederile legale stabilite de Codul Administrativ. Cum o asemenea dezbatere publică la nivel de minister este, aproape întotdeauna, o formalitate, dezideratul de anul precedent al lui Nicolae Robu e aproape de a deveni realitate.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

O oră ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

6 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

6 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

9 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

10 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

10 ore ago