Liderul Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a ieșit la atac după decizia de introducere a carantinei la Timișoara și a adus o serie de acuzații colegului său de coaliție, primarul Dominic Fritz. Conform lui Nica, de la preluarea mandatului de edil șef, noul conducător al capitalei județului nu a organizat nicio ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Timișoara, care să decidă măsuri pentru limitarea infectărilor, dar și că acesta ar fi ascuns un focar de coronavirus care s-a dezvoltat la Direcția de Urbanism.
Nica s-a declarat de la bun început împotriva măsurii carantinării și a acuzat faptul că, deși a propus o serie de măsuri de limitare a infectărilor, cei care au votat în favoarea carantinei nu au ținut absolut deloc cont. El a acuzat Primăria Timișoara că e depășită de situație, că nu a luat niciun fel de măsuri de protecție, exemplu fiind chiar cozile de la plata impozitelor sau de la chioșcurile unde s-au vizat abonamentele gratuite pentru transportul în comun, sau că ar fi ascuns focare de corona apărute în instituție.
”Sunt anumite lucruri care nu au mers bine și văd că, în continuare, continuă să funcționeze defectuos cu impact direct și major în viața de zi cu zi a cetățenilor și a economiei locale”, a spus Nica.
El a ținut să amintească faptul că decizia carantinării nu s-a luat de la nivel central, ci se ia exclusiv la nivel local.
”Cum a fost luată această decizie de punere în carantină? E adevărat, a existat o recomandare din partea Institutului Național de Sănătate Publică, de carantinare a Timișoarei, însă procedura poate fi declanșată doar de la nivel local, de la Timișoara. Cei de la centru nu pot decide punerea în carantină, fără ca propunerea să vină de la CJSU. Și de aceea m-am bătut în acest for decizional ca să nu instituim această măsură extremă, pentru că existau și alte variante și nu eram într-o situație limită. Eu consider că nu s-a făcut o analiză temeinică, personalizată, pe specific loca, care să țină cont de impactul economic, social și educațional. Decizia s-a luat ținând cont doar de considerentul medical, care, într-adevăr, este unul important, e esențial, pentru că de asta se iau asemenea decizii de carantină. Eu cred că avem deja experiența aceasta de un an de gestionare a pandemiei, în care să ne rafinăm instrumentele și să nu apelăm la cel mai dur medicament. Gradul de 7,5 indice de răspândire a bolii a fost depășit în noiembrie, când aveam peste 8 la mie. Cu atât mai mult cu cât nu erau incluse și focarele decizia trebuia cumpătată”, a spus președintele CJ Timiș.
Alin Nica a acuzat direct primăria Timișoara și pe primarul Dominic Fritz că nu și-a făcut datoria, iar în cadrul instituției este o debandadă totală, nu se testează angajați, nu sunt circuite de lucru
”În plan local, în ceea ce privește gestionarea, responsabilitatea ce revine Comitetului Local pentru Situații de Urgență nu a fost îndeplinită corespunzător de la prel mandat și până azi nu a avut loc nici măcar o întâlnire care să se stabilească un plan clar de măsuri anticovid. Dacă acest comitet local al municipiului Timișoara nu reacționează, primarul Dominic Fritz este președintele acestui comitet și e responsabil de convocarea lui, atunci ce să ne așteptăm la protejarea economiei locale, de informare a cetățenilor și de conștientizare a lor asupra pericolului care îi paște. Deci, atunci primarul a avut instrumentul contextual și instrumentele și nu a făcut nimic pentru a reduce rata de infectare. Ba mai mult, a trecut sub tăcere focarul de Covid de la Biroul de Urbanism, nu testează angajații, nu are proceduri interne, și a expus, astfel, populația la infectare. Avem trei cazuri prezentate în presă, amintesc coada de la plata ghișeelor, coada de la ghișeele SMTT și coada de la autorizații pentru mărțișoare la o rată de infectare de peste cinci la mie. Digitalizarea este aproape inexistentă, a fost trâmbițată doar în campania electorală. Cu părere de rău trebuie să spun că la nivelul primăriei Timișoara nu există un circuit care să asigure continuitatea activității acelui serviciu de urbanism care practic este blocat prin îmbolnăvirea angajaților. Sunt zeci de dosare de urbanism care ua termenele depășite”, a mai declarat Nica.
Alin Nica a mai acuzat conducerea municipalității timișorene, dar și prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth, și vicepreședintele CJT, Cristian Moș, după ce a discutat, chiar și înainte de ședința CJSU de sâmbătă pe această temă, că nu ar fi ținut cont de o serie de propuneri lansate, referitoare la limitarea infectărilor, dar și la evitarea carantinei. În număr de patru, acestea se referă la telemuncă, devansarea etapei a treia de vaccinare, adică admiterea în program a celor sub 55 de ani, sporirea filtrelor de poliție dar în localități și doar la intrarea în acestea, respectiv protejarea economiei locale.
„Ceea ce solicit în momentul de față autorităților locale din Timișoara este un plan de limitare a chinului pentru oameni și firme, pentru că această carantină este un chin, și măcar acum, în al 12-lea ceas, să-și citească atribuțiile legale oferite de Codul Administrativ și să-și intre în atribuții, pentru că această povară a gestiunii pandemiei nu este ușoară și e nevoie de oameni experimentați, care să țină cont atât de rigorile legii, cât și de ceea ce oamenii simt de un an de zile, când văd atâtea restricții și nu văd lumina de la capătul tunelului. Trebuie să le arătăm oamenilor că există speranță, că există competență care să-i ghideze în acest hățiș din care nu mai văd scăpare și, chiar dacă nu intră în atribuțiile mele să mă implic în ceea ce ar trebui să facă autoritățile locale, întind o mână și arăt că sunt soluții pentru a reduce acest grad de infectare. Patru soluții, fără a avea pretenția că sunt exhaustive, însă cred că e necesară o dezbatere a tuturor factorilor implicați. Telemunca, pentru că majoritatea cazurilor de infectare se întâmplă la serviciu. Devansarea etapei III de vaccinare, să folosim vaccinarea pentru cei care doresc să scădem durabil și definitiv acest indice. Filtrele în interiorul localităților, nu doar la ieșire, dar nu cu rol punitiv, de amendare, ci cu rol de conștientizare și informare a cetățenilor. Oamenii trebuie să înțeleagă că regulile sunt create pentru a fi respectate, și nu pentru a fi ocolite. A patra direcție ar fi identificarea de soluții pentru protejarea economiei locale”, a mai spus Alin Nica.
Întrebat dacă a transmis aceste propuneri și primarului Fritz, Nica a spus că da, dar a subliniat că un răspuns referitor la motivul pentru care nu au fost luat în considerare poate fi oferit doar de către acesta.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…