Cunoscuta scenă finală a celebrului film “The Good, the Bad and the Ugly” prezintă un duel în trei, cu o mare încărcătură dramatică. (Da, termenul de duel este pentru doi combatanţi, dar nu puteam spune “triel”). Fără a plictisi de loc, timp de câteva minute cei trei protagonişti îşi aruncă priviri de la unul la altul. Important era să nu te grăbeşti să tragi într-un adversar, fiindcă puteai fi împuşcat de al treilea. Suspansul este amplificat şi de muzica lui Ennio Morricone. Evident, “Bunul” interpretat de Clint Eastwood va câştiga într-un final acest duel în faţa „Răului” Lee Van Cheef şi „Urâtului” Elli Walach, cel care mai târziu se va specializa în roluri de mafioţi bătrâni.
O astfel de scenă parcă o avem în faţă şi în politica timişoreană de la această oră, miza nefiind o comoară, ci influenţa politică în Timişoara. Protagonişti sunt liderul PNL Timiş, Alin Nica, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, şi predecesorul celor doi în funcţiile menţionate, Nicolae Robu. În pofida alianţei între PNL şi USR PLUS, se vede din avion că relaţia dintre cele două formaţiuni nu este tocmai cordială. Iar între principalii exponenţi ai celor două formaţiuni, Nica şi Fritz, nici măcar atât.
Scandalul răbufnit între Nica şi Fritz în urma carantinării Timişoarei, atunci când s-au şi aruncat cuvinte extrem de grele de o parte şi alta, ascunde o adversitate mocnită. Ca reprezentant al principalului partid de guvernre, Nica nu se poate mulţumi doar cu influenţa din judeţ, conferită de calitatea de preşedinte al CJ Timiş. El îşi doreşte una şi în oraş, iar asta se poate doar prin restrângerea influenţei lui Fritz. Cu atât mai mult are nevoie Nica de o asemenea influenţă cu cât îl aşteaptă alegeri în partid. Şi trebuie să pregătească şi un candidat liberal cu şanse pentru scaunul de primar.
Miza lui Dominic Fritz este tot una uriaşă şi nu doar pentru el ci şi pentru USR PLUS, chiar şi la nivel naţional. Dacă el va performa în Timişoara şi USR PLUS va avea multe de câştigat nu doar la nivel local, ci şi central. Un eventual eşec se va răsfrânge negativ şi peste USR PLUS. Nu mai vorbesc aici de discuţiile, niciodată respinse categoric de Fritz, despre o candidatură la Preşedinţia României, pe modelul fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis. Aşadar, Fritz are nevoie să-şi consolideze puterea în Timişoara, acolo unde este atacat atât de Robu, cât şi de Nica.
Disensiunile dintre Nica şi Fritz vor deveni şi mai mari, atunci când se va pune problema numirilor de şefi ai societăţilor din subordinea municipalităţii. Apoi vor fi numirile din instituţiile deconcentrate, care iar se vor lăsa cu “vărsări de sânge”. Fiindcă cu cât ai mai mulţi oameni dedicaţi numiţi în fruntea unor instituţii, cu atât ai o influenţă mai mare.
În schimb, Robu deşi părea total scos din schemă, devine tot mai vizibil pe zi ce trece. Chiar e disperat după vizibilitate. Nu a spus-o hotărât, dar e clar că se gândeşte la o nouă candidatură la scaunul de primar al Timişoarei. Astfel că nu trece aproape o zi fără să lanseze atacuri la adresa primarului Fritz. Iar când nu-l atacă pe Fritz îşi dă cu părerea de mare specialist şi în epidemiologie ţi alte multe domenii. Pe Nica nu-l mai atacă public, aşa cum a făcut-o la un moment dat. În schimb, îi curtează pe toţi nemulţumiţii din PNL Timiş. Aici e greu de crezut că va face o breşă foarte mare, în condiţiile în care nu prea mai are ceva de oferit. Dar aşteaptă orice pas greşit al lui Nica, în speranţa că filiala se va întoarce la el. Iar actualul lider al PNL Timiş, în timp ce atacă o poziţie mai influentă în Timişoara, e nevoit să-şi apere spatele în faţa lui Robu.
Aşadar avem trei personaje, implicate în tot atâtea dispute. Iar “războiul” e pe termen lung şi chiar e greu de spus de acum cine va fi câştigător. Sigur cei mai mulţi vor pune miza pe perdant, adică pe Nicolae Robu, dar la câte surprize ne-a oferit politica din România, e bine să nu-ţi pui toţi banii pe un asemenea pariu. Da, poate contează şi coloana sonoră, respectiv cine va face muzica în locul lui lui Morricone. Vor fi manelele lui Robu, dedicaţie de la Ionuţ Nasleu, gospel-ul lui Fritz sau muzica bănăţeană a lui Nica?
În fine, în funcţie de simpatii, fiecare îşi va alege dintre cei trei care este “bunul”, “răul” şi urâtul”. În titlu i-am pus în ordine alfabetică, nu că aş considera că Fritz e bunul, Nica răul, iar Robu urâtul.
P.S. Mulţi vor întreba unde este PSD în această scenă. Răspunsul este că… încă nu este. A încercat uneori să se implice şi să regizeze disputa, dar mai are până să aducă a Sergio Leone.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…