Social

Fostul şef al IPJ Timiş, Sorin Muntean, condamnat la şase ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Pavel Dumitru – cinci ani

Curtea de Apel Timişoara a dat azi sentinţele într-un dosar deschis în anul 2016 de DNA în care sunt implicaţi fostul şef al IPJ Timiş, Sorin Muntean şi Dumitru Pavel, la vremea respectivă șef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, Primul a fost condamnat la şase de închisoare, în timp ce al doilea a primit cinci ani. Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel

Potrivit sentinţei, Sorin Muntean a primit mai multe pedepse: patru ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită; două pedespre de câte doi ani pentru instigare la dare de mită; doi ani pentru favorizarea făptuitorului. În schimb, Muntean a fost achitat păentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. Insatnaţa a decis contopirea pedepselor în cea mai grea, de patru ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 2  ani închisoare, în total şase ani.

Pavel Dumitru a primit o pedeapsă de trei ani pentru luare de mită, alta de trei ani pentru complicitate la luare de mită, una de doi ani pentru trafic de influenţă şi încă una de doi ani pentru favorizarea infractorului. Şi în acest caz s-au contopit pedepsele în cea mai grea, de trei ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de doi ani închisoare. În total au rezultat cinci ani de închisoare pentru Pavel Dumitru.

Potrivit sentinţelor, celor doi li se interzice exercitarea unor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public

Sorin Muntean a fost reținut în februarie 2016, într-un dosar care viza infracțiuni precum constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită. Alături de acesta au fost reținuți și Dumitru Pavel, la vremea respectivă șef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită, și pe omul de afaceri Iulian Boț, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită şi cumpărare de influenţă. Conform procurorilor, în intervalul 2011-2013, aceştia au constituit „un grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse”. Ei se ocupau cu aducerea de mașini din UE, pe care le vindeau apoi la negru. Prejudiciul adus bugeului de stat: peste două milioane de lei. DNA susține că activitatea grupului a fost sprijină de Muntean și Pavel, „care au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a grupului şi fidelizaţi prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale şi sume de bani”.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

3 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

5 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

9 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

9 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

10 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

10 ore ago