Primăria Timişoara

Fritz explică modul în care a deblocat proiectul autostrăzii A1: Ține acum de ideea de lobby

Primarul Timișoarei trebuie să fie prezent nu doar în interiorul municipiului, ci și în zona metropolitană și în întreaga regiune. Și aici trebuie să facă lobby pentru toate proiectele care ajută orașul, spune Dominic Fritz. El a explicat presei cum a deblocat proiectul pentru porțiunea de zece kilometri, cea cu ”tunelurile pentru urși”, din autostrada Lugoj – Deva.

În domeniul Transporturilor am deblocat, împreună cu ministrul Cătălin Drulă, proiectul sectorului lipsă din autostrada Lugoj-Deva, care are prevăzută o finanțare de 1,2 miliarde de lei și un termen de finalizare în 2024”, anunța Dominic Fritz, luni, într-un bilanț al rezultatelor obținute ca urmare a vizitelor la București.

Cel pe care l-a dat jos de pe fotoliul de primar în septembrie, Nicolae Robu, nu a ratat momentul să îl atace pe cel care l-a învins la scor la Locale și a ugerat că Fritz se laudă cu proiecte care nu îi aparțin, ci sunt apanajul CNAIR. Desigur, el nu își mai aduce aminte când Centura Sud, drumul nou de legătură cu A1, toate erau trecute în obiectivele ”fostului”. El făcea chiar vizite de lucru pe centură, deși, desigur, și aceasta aparținea ca și lucrare CNAIR.

Dar, pentru a vedea în ce fel a deblocat actualul primar proiectul unei autostrăzi, pe o porțiune aflată la granița dintre județene Timiș și Hunedoara, deci departe de Timișoara, debanat.ro l-a întrebat pe Dominic Fritz în ce mod a influențat el deblocarea lucrărilor la ”tunelurile pentru urși”. Și am aflat că lobby-ul e cheia succesului, că nu el personal ar fi deblocat proiectul, fiind, probabil, o greșeală de exprimare.

Ține acum de ideea de lobby pentru care mă lupt foarte mult, e important ca primar al Timișoarei să nu fiu cu ochii doar pe Timișoara, ci să fi prezent pe toată zona metropolitană, pe toată regiunea de vest, această legătură între Lugoj și Deva, până la urmă și până la Sibiu. Este incredibil de importantă pentru noi. Am avut mai multe discuții și cu Cătălin Drulă, și cu mai mulți parlamentari pe acest subiect. Sper că nu așa s-a înțeles, a fost o formulare nefericită, nu eu personal am deblocat acest proiect, dar m-am bucurat că și în urma acestor discuții au fost alocări bugetare. Aceata după ce PSD a oprit acest proiect și l-a abandonat”, a declarat Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

5 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

7 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

8 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

11 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

13 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

15 ore ago