Administratie

Iluminatul public din Gătaia, eficientizat în urma unui proiect în valoare de aproape două milioane de euro din fonduri nerambursabile

Iluminatul public din Gătaia și din localitatea aparținătoare Sculia va deveni unul inteligent, fiind reabilitat și eficientizat în urma unui proiect în valoare de 1,7 milioane de euro. Vor fi montate 1.162 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED,125 de corpuri de iluminat vor funcționa cu energie solară, iar costurile cu iluminatul public vor fi reduse cu circa 50%.

Compania E.ON Energie România a anunțat că demarează luna aceasta lucrările de execuție pentru eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public al orașului Gătaia și al localității componente Sculia, din județul Timiș, valoarea contractului atribuit prin licitație companiei fiind de 8.249.984,77 lei fără TVA (circa 1,7 mil. euro).
Se va realiza și preda la cheie autorităților locale în termen de maximum 12 luni un sistem de iluminat public inteligent, care îl va înlocui pe cel actual și care va reduce cu minimum 47% consumul de energie electrică pentru iluminatul public.
Noul sistem presupune montarea a 1.162 de corpuri de iluminat cu lămpi pe tehnologie LED, extinderea rețelei cu 165 de stâlpi, din care 125 vor fi alimentați cu energie produsă de panouri fotovoltaice și implementarea unui sistem de control inteligent, prin telegestiune.
Telegestiunea va asigura o iluminare zonală automată adecvată și la momentul potrivit, conform unor programe prestabilite și posibilitatea monitorizării și intervenției de la distanță asupra sistemului. Aceste instrumente oferă posibilități suplimentare pentru optimizarea consumului de energie și reducerea costurilor cu întreținerea sistemului de iluminat public.
Proiectul Primăriei Gătaia are o valoare totală de aproape 11,7 milioane lei (circa 2,5 mil. euro), din care 9,2 milioane lei (circa 2 mil. euro) reprezintă fonduri europene nerambursabile atrase de către autorități prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 3.1, Operațiunea C – Iluminat Public.
E.ON a modernizat începând cu anul 2018 sistemele de iluminat public din 27 localități din România, asigurând autorităților publice locale partenere proiecte la cheie care au inclus pregătirea documentației tehnice și obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și sprijin pentru finanțarea investiției pentru o perioadă de până la 5 ani.
Printre beneficiile aduse de sistemele inteligente de iluminat public se numără reducerea costurilor operaționale și de întreținere, lămpi cu durate mai mari de utilizare, corpuri de iluminat fiabile, rezistente, cu protecție ridicată împotriva factorilor de mediu, îmbunătățirea calității luminii, impact redus asupra mediului și nu

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției

Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre…

31 de minute ago

Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie

Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025,…

52 de minute ago

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 6 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 06.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

14 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

17 ore ago