Nu întreba ce face statul pentru sănătatea publică, întreabă ce ai făcut tu pentru respectarea carantinei

Dacă mai trăia astăzi, J.F. Kennedy ar fi dat cu parul în vreo „șoșoacă” cu gândul său foarte iscusit: „Nu întreba ce poate face ţara pentru sănătatea publică, ci întreabă ce poţi face tu pentru respectarea carantinei”. Dar pe Kennedy nu-l mai interesează lucrurile astea, nici cu cât crește indicele de infectare în Timișoara după ridicarea sau prelungirea carantinei, nici cu cât ar scădea PIB-ul României respectând-o, lăsându-ne pe noi să ne întrebăm ce sens mai are această stare restrictivă, dacă tot ne batem joc de ideea de lege și respectarea ei.

Firește, după ce noi dăm dovadă de civism, nu de cinism, după ce respectăm atât cât putem un set de reguli, cum am face-o dacă am fi trăit în Noua Zeelandă, vedem că efectele sacrificiului nostru este inutil, atunci da, putem întreba și ce face statul pentru găsirea de soluții salvatoare și de ce nu le găsește.

Cu mii de scuze pentru cei ce au sacrificat deja aproape totul, cei din sistemul medical de urgență, cei din industria de ospitalitate, pentru cei dintre noi care au respectat ce era de respectat cu tot disconfortul ce decurge din asta, ideea cam generală e că totul ar fi fost degeaba, că viața noastră nu e schimbată cu nimic de două săptămâni, față de același interval al lunii februarie, și că, firește, rezultate nu se văd. Nici n-au cum să se vadă. Străzile au fost pline de autoturisme și de pietoni. Magazinele, la fel, poate puțin mai goale mall-urile, unde nu mai puteau merge „împătimiții” în weekenduri. Pe terase oricum nu prea stăteam din cauza frigului, iar restaurantele la interior erau și-așa închise pentru marele consumator, nu și pentru cel mai mic, dar șmecher.

Unde ai străzi pline de oameni, mașini ce sufocă traficul, tu ca autoritate publică ai dat două amenzi pentru fals în declarații despre scopul deplasării cetățeanului? Păi asta  bătaie de joc. Și nu pentru că omul acela amendabil ar fi mințit că merge la mătușa și, de fapt, mergea la unchiu să bea o bere, ci pentru că doi oameni au scris că sunt angajați la o firmă, iar ei nu erau, după cum a infirmat ITM. Atâta tot. Prin urmare, dacă acei doi ar fi mers în pădurea de la Pişchia să taie fraudulos câțiva copaci sau să violeze două căprioare, dar erau angajați la firma scrisă în declarație, nu era nicio problemă pentru autoritatea de ordine publică.

Înțeleg că nu puteai închide efectiv orașul. Apoi, chestiunea cu filtrele de formă la intrarea și la ieșirea din oraș ar fi afectat mai degrabă pe cei sănătoși dinafară, nu indicele din interiorul unității așa-zis izolate. Pur și simplu nu poți. S-ar aduna cozi kilometrice la ieșiri exact la orele în care autobuzele marilor firme duc muncitorii la muncă în fabricile dinafara perimetrului carantinat. Ai da peste cap economia, iar statul nu poate compensa financiar asta. Comportamentul lax al autorităților din acest punct de vedere poate fi logic, dar lipsa de reacție în interiorul orașului e de neînțeles.

Până și partidul apărător al libertăților de a nu purta mască, e vorba de PSD, a observat prin președintele organizației Timișoara, Mihai Ritivoiu (una dintre figurile rezonabile ale acestui partid) că avem o carantină la alibi, să nu se zică că nu facem ceva. E concurs de idei pentru ieșit din casă. Scriem declarații fără ca cineva să aibă vreun interes pentru ele, toate semnalele fiind în sensul că am făcut ceva fără să ne pregătim pentru acel ceva. Și nici n-avem vreo idee despre cum se face o carantină cu pârghiile oferite de o societate deschisă, în democrație.

Înainte de a ne întreba pe bună dreptate de ce autoritatea nu sancționează nepurtatul măștii în locurile publice, ar trebui să ne întrebăm de ce nu o purtăm, la urma urmelor, și mă refer la cei care o pun sub nas, căci lor le pute. De ce nu o purtăm din respect pentru celălalt? De ce scuipăm pe jos, de ce aruncăm chiștoace, sunt prea multi de „de ce?” din aceeași gamă a „nesupunerilor civile” izvorâte mai degrabă din lipsă de educație, decât din nevoia de dreptate sau libertate.

Asta nu e revoluție. E indecent să auzi vorbindu-se de limitarea unor drepturi, de autocrație, la indivizi care poate n-ar avea nicio reacție într-o dictatură adevărată instalată în logică politică pentru protejarea unei clici privilegiate, nu din considerente sanitare, cum trăim acum în întreaga lume, și în Franța, și în Germania, chiar de trei luni, nu 14 zile, dar și în Rusia sau China.

Nu eşti pregătit să faci ceva, nu poți, e imposibil sau nu te pricepi, atunci e mai bine să nu îți mai propui așa ceva. căci numai te faci de râs tu ca autoritate publică. Aici are dreptate Alin Nica. Dar eu pot să spun asta cu amărăciunea celui ce-și dorește să se facă ceva și nu se face. Nu și el. Liderul CJT ar trebui prin acest abandon să-și recunoască lipsa de soluții ca autoritate, el nu poate constata doar că nu rezolvăm nimic cu o măsură luată, carantina, și pentru aceasta ne ducem și ne culcăm, iar alții să se distreze, că nu-i controlează nimeni.

Despre ce „decizie locală” blocată de Arafat vorbește Alin Nica? Votul de 20-9-9 e un semn că a votat majoritatea pentru „libertate”? Așa interpretează Alin Nica aritmetica, i-ar plăcea o „majoritate” din asta în CJT? Nu poți respinge ceva doar așa de băiat bun, când tu nu ești în stare să propui ceva în loc, pentru că dincolo de intenția de a îmbunătăți situația sanitară a Timișoarei și a Timișului nu poate fi decât o dezbatere de dragul dezbaterii și al câștigului politic.

Dacă eram în China, sudam ușile la scările de bloc, scoteam armata pe străzi și se rezolva de nevoie sau de frică, dar suntem o democrație și o democrație fără respectarea în primul rând din bun simț a unor reguli dă naștere la astfel de experimente haotice și absurde. Cei ce respectă regula se vor simți și mai frustrați că statul cere bun simț, dar nu are deloc sancțiune pentru a îndrepta lucrurile acolo unde primește numai nesimțire. Ați văzut ce forță este Diana Șoșoacă? Ne-a salvat pentru câteva ore!