Opinii

Nu lipseşte ceva din ilara poveste a consilierei Ana Munteanu şi ratatul ei „flagrant”?

Liderii USR Timiş au închis cum au crezut ei de cuviinţă povestea pe alocuri grotescă a descinderii colegei lor Ana Munteanu într-un hotel. Pentru a nu risca o şi mai mare şifonare a imaginii formaţiunii, s-a decis suspendarea din partid a „justiţiarei” pentru o perioadă de un an. Şi totuşi din întreaga poveste parcă lipseşte ceva, dincolo de acest deznodământ, pe care unii l-au salutat, alţii l-au considerat prea blând, iar alţii prea drastic.

Decizia vine după ce, timp de o săptămână, Ana Munteanu a fost cel mai terfelit şi linşat politician român, întrecându-l chiar şi pe colegul Vlad Voiculescu. Parcă a fost un concurs naţional de jigniri la adresa ei, din care n-au lipsit fake news-urile. Cum ar fi acela, că ar umbla cu un tricou având chipul Anei Pauker. Ori cei care au dat de bună fotografia în cauză ori sunt rău intenţionaţi, ori imbecili. În fine, ca să mulţumească multă lume, poate trebuia ca USR-ista să fi fost arsă pe rug în Piaţa Operei, nu suspendată din partid pentru un an. Oricum, dacă fura un hotel, iar nu descindea în el cu un grup de jandarmi, nu era atât de blamată.

Din capul locului, trebuie spus că gestul consilierei a fost unul exaltat şi pe alocuri penibil. A dat dovadă de un exces de zel şi în mod cert şi-a depăşit cu mult atribuţiile. A fost şi o disperată fugă după imagine – caracteristică multor politicieni – care s-a întors acum împotriva ei, transformându-se într-un episod destul de ridicol. Dar nu e primul politician care nu are simţul ridicolului, am avut timp de opt ani un primar care nu s-a jenat de aşa ceva. Nu ştiu dacă s-a sfătuit cu cineva înainte de-a lua acea iniţiativă sau a făcut-o de capul ei. E clar însă că dacă cineva a încurajat-o nu i-a vrut binele şi nu-i e prieten. Chiar „regia” cu clienţi falşi a fost caraghioasă, desprinsă parcă din filme comico-poliţiste de categoria B.  În fine, actriţă ca formaţie, Ana Munteanu a jucat un rol foarte prost sau s-a lăsat influenţată să joace în acest rol. Ce poate să-şi aducă în sprjinul acţiunii sale este doar o mare doză de naivitate.

Dar de aici la linşajul public la care a fost supusă e cale lungă. Şi am pierdut şi esenţialul poveştii. Se încălca sau nu legea la hotelul respectiv? Ei bine, răspunsul pare să fie da, oricine poate merge să consume ce vrea acolo, după ce i se face o cazare fictivă. Este singurul local din oraş unde se întâmplă acest lucru? În mod cert, nu. E de interes acest lucru? Pentru unii da, pentru unii nu. Fiindcă la noi „descurcăreţii” sunt ridicaţi pe piedestale. Nu mai intru în istoria imobilului în cauză, construit de un fost city manager al oraşului în timp ce ocupa această funcţie, în perioada lui Nicolae Robu. Şi s-a ridicat, spun multe voci, nu tocmai legal. A fost singurul care construit ilegal? Evident, nu.

Ulterior, imobilul a fost vândut actualului proprietar. Care patron a solicitat pentru firma sa ajutor financiar de la primărie, pe motiv de pandemie, lucru care pare să fi condus la „descinderea” consilierei. Ori pandemia a lovit toate firmele HORECA din Timişoara, nu doar pe cele mari. Cei mici nu ar trebui ajutaţi? Nu ar trebui făcută o schemă de ajutor în favoarea tuturor, mari sau mici, nu doar a celor obişnuiţi să găsească „scurtături” la autorităţi? Indiscutabil, industria HORECA  a trecut printr-o perioadă extrem de grea, cu imense pierderi. Dar tocmai de aceea, e normal să fie ajutaţi doar „descurcăreţii”, iar alţii lăsaţi să „moară”? Nici asta nu-i o problemă?

A fost acţiunea USR-istei securistă, aşa cum a tot fost acuzată? Un prieten germanofil şi cunoscător al problemei îmi povestea că actuala rigurozitate germană s-a construit în ani şi pe baza unor mici delaţiuni de acest gen. Prin coerciţie şi amenzi au învăţat şi nemţii (mă rog, locuitorii Germaniei, fiindcă după război au ajuns, de exemplu, foarte mulţi turci în această ţară) să respecte legea şi regulile. În consecinţă, a greşit Ana Munteanu? Cu siguranţă da, şi acum plăteşte pentru asta, poate prea mult, poate prea puţin. Dar prea ocupaţi să sancţionăm derapajul ei, mai toată lumea a „uitat” să verifice dacă lucrul semnalat de ea este real sau nu.

P:S. În timp ce o parte din media s-a ocupat în aceste zile s-o linşeze pe consiliera timişoreană, prin spitale au început să moară oameni, fiindcă refuzau oxigen, la indicaţiile preţioase ale unei doctoriţe din Oradea. Doctoriţă imens promovată şi lăudată de exact aceeaşi media „oripilată” de „Ana Pauker”.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

9 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

15 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

15 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

15 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

16 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

16 ore ago