Social

Tânărul care a furat o bicicletă în urmă cu două zile, depistat de polițiștii locali

Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în jurul orei 22.30, au observat pe str. Crizantemelor colț cu Spl. Tudor Vladimirescu, un bărbat care se deplasa cu bicicleta neechipată corespunzător cu lumini.

Acesta a fost oprit și legitimat, stabilindu-se că se numește S.A., de 19 ani, cu domiciliul în comuna Cărpiniș. Tânărul a declarat că se deplasează la domiciliul surorii sale. La verificarea acestuia mai amănunțită s-a constatat că bicicleta cu care se deplasa figura la IPJ Timiș ca fiind sustrasă în urmă cu două zile din zona centrală a Timișoarei.

Polițiștii locali au luat legătura cu persoana păgubită, care a venit la fața locului și și-a recunoscut bunul furat. Atunci tânărul a recunoscut că a furat bicicleta din curtea interioară a unui imobil de pe str. L. Gabor.

Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

O oră ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

O oră ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

2 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

3 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

4 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

4 ore ago