Prefectura Timiş

Timișul are conducere nouă la Instituția Prefectului. Zoltan Nemeth este noul prefect, iar Andrei Molnar subprefect/FOTO

Zoltan Nemeth a devenit, de joi, noul prefect al județului Timiș. Lui i se alătură și Andrei Molnar, care va ocupa funcția de subprefect. Este pentru prima dată când la conducerea instituției sunt numiți șefi politici, după schimbarea legislației.

Cei doi au depus jurământul în cadrul unei ceremonii cu un număr mic de participanți, șefi de unități deconcentrate, conducători ai cultelor, parlamentari, primarul Timișoarei, în sistem online, alături de noii prefecți din mare parte a județelor țării. Conform înțelegerii stabilite la nivelul noii coaliții de guvernare, postul de prefect de Timiș a revenit USR PLUS, care l-a desemnat pe Nemeth pentru acest post, în timp ce funcțiile de subprefect au revenit UDMR, care l-a desemnat pe Adrian Molnar, liderul filialei locale, în timp ce al doilea post a revenit PNL, care l-a desemnat pe Ovidiu Drăgănescu pentru această funcție. Deocamdată, doar Molnar a primit și numirea oficială.

”De astăzi s-a revenit la numirea politică a prefecților și subprefecților, încetând astfel o ipocrizie a așa-zisului prefect și subprefect apolitic. Suntem conștienți că noua echipa a preluat prefectura ca instituție într-un context total atipic și extrem de greu, raportat la situația epidemiologică din Timișoara și din celelalte localități din județ. Chiar dacă numirea aceasta este o onoare deosebită, aceasta vine și cu o responsabilitate enormă, pe măsură. În perioada următoare vom intra într-un proces de acomodare cu noile responsabilități, cu probleme instituțiilor deconcentrate și sperăm în scurt timp să revenim în fața dumneavoastră. Principalul obiectiv va fi gestionarea pandemiei și susținerea măsurilor care au un rol real în combaterea pandemiei”, a declarat Zoltan Nemet, după ce a devenit noul prefect de Timiș.

Andrei Molnar spune că e conștient de misiunea dificilă care îl așteaptă.

”Este o mare responsabilitate pe umerii noștri. Situația în județ nu este foarte bună. Dar cred că împreună putem să conștientizăm populația să ia aceate măsuri minimale de siguranță. Sunt de 12 ani, ca și colegul meu m-am suspendat din această funcție. Abia aștept să mă instalez în prefectură și să vedem cum vom face împărțirea atribuțiilor. Sunt sigur că vom avea o viziune comună și unitară cu domnul prefect”, a declarat noul subprefect de Timiș.

În ceea ce îl privește pe Ovidiu Drăgănescu, numirea acestuia va avea loc în următoarele zile. El revine la Prefectură, instituție pe care a condus-o, după mai mulți ani. Cel care a condus de facto instituția în ultmele luni, subprefectul Mircea Băcală, el a fost transferat de către guvern pe un post de înalt inspector guvernamental. Conform discuțiilor, el ar trebui să ocupe funcția de secretar general al Prefecturii Timiș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

11 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

13 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

15 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

16 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

19 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

20 de ore ago