Nu mai puțin de 25 de căței ținuți în condiții precare au fost salvați, joi, de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor.
Aceștia au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona fostei stații de epurare din comuna arădeană Șiria, se află în pericol mai mulți câini.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat existența a 25 de exemplare canine, din rasa Metis, care aveau parte de condiții insalubre.
Polițiștii au emis un ordin de plasare în adăpost pentru 45 de zile, toate animalele fiind ridicate și preluate de asociația „Paws United” din localitatea arădeană Zăbrani.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor, iar polițiștii continuă cercetările în vederea probării întregii activități infracționale.
La activitate au participat și polițiști ai Postului de Poliție Comunală Șiria precum și ai Poliției Orașului Pâncota.
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…