Ripensia Timișoara este pe val în playout. După un 1-1 muncit la Constanța, pentru echipa bănățeană a urmat cel mai important meci, acasă cu FC Recea, mai ales că miza jocului era evitarea poziției de baraj. După 90 de minute atractive, gazdele s-au impus cu 2-1 (1-1).
Prima parte a fost una în care ambele echipe au jucat „la posesie”. Partida, deschisă, cu jucătorii dând tot ce pot pentru un rezultat bun. Oaspeții au deschis scorul prin Marius Coman, care a prins un șut excelent din afara careului mare, la o fază puțin confuză, 0-1. Ca de atâtea ori în 2021, Ripi a avut replică, iar Denis Golda a egalat în minutul 25, după ce a urmărit foarte bine o minge trimisă în careu de Valeriu Macrițchii. Până la pauză, gazdele au fost mai periculoase, Sokovic ratând o bună oportunitate.
În repriza secundă, ritmul a mai scăzut, dar partida a rămas agreabilă. În minutul 58, Andrei Macrițchii a reluat norocos spre poartă, iar mingea a intrat înăuntru, fundașul marcând al doilea său gol în această primăvară, după reușita din finalul partidei cu Rapidul (2-2).
Akhmatov de la oaspeți a avut apoi o șansă bună de egalare, trăgând milimetric pe lângă, dintr-o lovitură liberă, iar Alin Fica a aratat și el spre finalul partidei. Neagu putea liniști meciul pentru gazde, dar a tras puțin pe lângă. În cele din urmă tabela nu s-a mai modificat, 2-1 și 3 puncte imense pentru bănățeni, care runda viitoare merg la Slatina.
Ripensia: Dobre – Andr. Macrițchii, Rogac, Fridrich, Gladun – T. Călin (cpt.), Val. Macrițchii, Coulibaly – Golda, Sokovic, Ene. Au mai jucat: Piftor, Tudorache, Neagu, Pădurariu.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…