Consilierii județeni au prins în sfârșit ceva ”acțiune” în ședința de plen, ei dezbătând noul regulament de funcționare al instituției. De la ridicole dispute gramaticale, în care a fost implicată chiar și Academia Română, până la adăugiri sau mici ajustări, aleșii poporului au stat o oră pe acest punct dezbătut.
Ca dovadă că aleșii au studiat literă cu literă noul regulament, micile probleme gramaticale au fost cele care au dus la cele mai mari dispute. Vârf de lance a fost consilierul PSD, Petru Andea. Conform acestuia, chiar în titlul proiectului de hotărâre sunt probleme. Lupta politică s-a extins și în domeniul gramatical, iar liberalul Alin Nica, președinte CJT, l-a contrat pe social democrat și a adus în sprijinul său expertiza Academiei Române.
„Sunt și câteva greșeli de gramatică, începând de la titlu: «Regulamentul de funcționare și organizare A consiliului județean». Regulamentul este AL consiliului, că nu organizarea și funcționarea consiliului, ci regulamentul consiliului.”, a subliniat consilierul PSD Petru Andea.
Alin Nica, președintele CJT, nu a fost de acord.
„La chestiunea titlului, corect este A consiliului județean, nu AL consiliului județean, pentru că e vorba de organizarea și funcționarea consiliului județean, iar regulamentul reglementează această organizare și funcționare a consiliului județean.”,spune ”șeful” Nica.
Disputa continuă, Andea nu se lasă!
„Suntem ingineri amândoi. Dacă e organizarea și funcționarea, atunci acestea sunt ALE consiliului județean, pentru că sunt două entități. Eu cred că e vorba de regulament. Trebuie revăzut întreg textul pentru că în foarte multe articole se folosește când «a», când «al» consiliului.”, a sublinia acesta.
Nici Nica nu cedează ușor.
„Am făcut o adresă la Academia Română și răspunsul din partea lor pe acest subiect e foarte clar și e cum v-am spus: regulamentul de organizare și funcționare «a» consiliului județean. Determinanții «organizare» și «funcționare» se referă la Consiliul Județean Timiș și atunci trebuie să facem acordul cu aceste două… atribute. Trebuie corectat unde apare «al» consiliului, făcut consecvent cu normele în vigoare.”, a spus Nica.
Dar, împăciuitor, înainte de Paști, șeful de la CJT a admis că mai sunt dezacorduri, desigur gramaticale, în text și l-a pus pe secretarul general al județului să elimine greșelile gramaticale care s-au strecurat în întreg documentul.
Din fericire, dezbaterea a avut și puncte … serioase. Acestea s-au referit la caracterul pe care avizul unei comisii îl are la luarea hotărârilor din plen, dar mai ales la pierderea mandatului de către un consilier județean.
„Mai sunt câteva chestiuni care ar trebui gândite. Se spune că un consilier județean își pierde mandatul dacă lipsește mai mult de 3 ședințe nemotivat. Motivarea se produce pentru diverse motive. Dau două exemple: în caz de deces – și se spune deces rude de gradul 1 și 2-, dar se spune și în caz de botez până la gradul al treilea. Mi se pare ciudat că botezul precumpănește în fața decesului. Dacă ne mai gândim la chestiuni de formulări – la ședințele comisiilor reunite se spune că aceste dezbateri au loc înainte de a avea loc ședința. Se înțelege că au loc înainte de ședințele de plen, deci e formularea ciudată.”, a mai spus Petru Andea.
La finalul dezbaterilor, regulamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Documentul are peste 90 de articole și 11 anexe.
Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara,…
Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo…
Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie…
Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în…
SDM Timișoara, societatea deținută de municipalitatea timișoreană, își extinde dotarea și pregătește 1,7 milioane de…
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, derulează o nouă campanie trimestrială pentru…