Testarea în farmacii se va putea face în două – patru săptămâni de acum înainte, potrivit anunțului făcut de ministrul Sănătății.
Farmaciile care nu dispun de cel puțin patru metri pătrați pentru a amenaja o zonă de testare în interior, vor putea amenaja corturi de testare în exterior, adică pe trotuar. Metoda funcționează cu succes de ceva timp în țările din vestul Europei.
Dacă zonele de testare vor fi organizate în interior, spațiile ar trebui aerisite frecvent. Reprezentanții multor farmacii preferă însă varianta corturilor, pentru că farmaciile sunt mici.
În farmacii se vor putea face doar teste rapide antigenice pentru depistarea infecției cu SarsCov2. Care va fi prețul și cine îl va suporta nu e clar, deocamdată.
Personalul care va face testarea va fi instruit de specialiștii din direcțiile de sănătate publică. Pe durata procedurilor va purta echipament complet de protecție. La final, pacientul va primi un buletin de testare.
Primul test într-o farmacie ar putea fi făcut în cel puțin două săptămâni. Un drum mult mai lung va fi însă până la primul vaccin într-o astfel de unitate. Decizia e luată, dar trebuie stabilite condițiile din farmacii.
De la sfârșitul lunii aprilie, serul anticovid ar putea fi administrat și în cabinetele medicilor de familie. În acest moment, 760.000 de persoane sunt înscrise pe listele de așteptare pentru programarea la vaccinare. Până acum, aproape două milioane de români au fost imunizați.
Sursa: TVR
Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…
În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…
Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…
Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…