Sănătate

La Babeș nu se mai pot face investigații imagistice de tip CT persoanelor infectate cu coronavirus/FOTO

Computerul Tomograf, aparatul cu ajutorul căruia se realizează investigațiile imagistice pentru depistarea gradului de infecție cu SARS CoV 2, nu mai poate fi folosit.

Practic, pe baza rezultatelor scanărilor CT sunt evaluate leziunile pulmonare de COVID-19 și se poate stabili „încadrarea în boală”, adică se poate observa cât este de puternică afectarea pulmonară a pacientului ceea ce duce la clasificarea în formă medie sau severă a bolii.

„Am atras atenția încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul, pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigațiilor imagistice a crescut exponențial.  Doar în ultimele șase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienți infectați cu noul coronavirus. De peste 1.000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019. Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigații făcute pacienților cu alte afecțiuni pulmonare. Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esențiale ale aparatului s-a consumat si trebuie inlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcționa”, spune dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Intervenția pentru înlocuirea piesei poate dura chiar și o săptămână, timp în care aparatul nu poate fi folosit.

„Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienții care vin în triaj. Și pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Am luat legătura cu Spitalul Județean Timișoara și cu Spitalul Municipal, două unități sanitare care au CT-uri funcționale, și le-am cerut să ne ajute, să își mobilizeze echipele să realizeze aceste investigații imagistice. Sunt convins că, așa cum am sărit și noi în ajutorul lor, când ne-au solicitat, o vor face și ei de data asta. Din păcate, ambulanțele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unități sanitare din oraș, iar presiunea pe serviciile de urgență va crește foarte mult”, spune prof dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

În această dimineață, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a trimis un memoriu atât Prefecturii Timiș, cât și Primăriei Timișoara, Consiliului Județean Timiș, dar și Direcției de Sănătate Publică Timiș, în care a fost explicată situația din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva COVID-19.

„Încercăm încă o dată să convingem autoritățile locale și centrale că, în condițiile actuale, cu volumul de muncă pe care îl avem zilnic, cu un program de funcționare continuă de 12 ore a aparatului, riscăm, după repararea lui, să intram, din nou, după câteva săptămâni, în colaps. De aceea, un al doilea aparat, un back-up, ar face ca investigațiile de natură imagistică să continue. Avem nevoie de un al doilea CT, așa cum au și celelalte două unități sanitare mari din oraș, și asta cu atât mai mult cu cât numărul de scanări făcute în ultimul an la Victor Babeș depășește cu mult ceea ce s-a realizat în cele doua spitale luate împreună în ceea ce privește pacienții Covid 19”, spune dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Computerul Tomograf de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a fost achizționat în 2018.   

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

14 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

17 ore ago

Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția

România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la…

18 ore ago

Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…

18 ore ago

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…

20 de ore ago

Weekend rece în toată țara. În Banat vor fi valori pozitive

Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…

20 de ore ago