eleva scoala online
În primul an de pandemie, când școala s-a derulat preponderent online, părinții din România estimează că au plătit, în medie, sensibil mai mult decât în 2018 pentru educația copiilor lor. Costul mediu alocat serviciilor de tip Școală după școală s-a dublat, iar învățământul derulat online a generat categorii noi de costuri, precum achiziția de laptop/tabletă, telefon mobil sau echipamente periferice. Toate aceste echipamente se traduc într-un cost mediu de 5.800 de lei/familie, arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România.
Un procent covârșitor, 95% dintre părinți, afirmă că au suportat costuri ascunse ale educației.
Astfel, costul total mediu nepromptat (estimarea părintelui despre cât a costat educația copilului într-un interval de timp, fără a i se indica categorii de costuri) este de aproximativ 4.200 de lei, mai ridicat cu 1000 de lei decât cel estimat de părinți în 2018. Cheltuielile ajung însă la 6.798 de lei, după însumarea răspunsurilor privind cheltuieli specifice (meditații, rechizite, manuale).
Aproape jumătate dintre părinți au alocat peste 5.000 de lei educației copiilor, în condițiile în care școala s-a desfășurat preponderent în online.
Top trei costuri în ordinea importanței percepute în calitatea educației este alcătuit din: echipamente IT și manuale școlare, materiale igienico-sanitare și alimentație.
Adaptarea la noua situație, pe fondul pandemiei COVID-19, se traduce în noi categorii de costuri și în modificări în valoarea și incidența celor subliniate de studiile anterioare ale Organizației Salvați Copiii:
III. Dacă în trecut meditațiile reprezentau categoria cea mai importantă de cost, ca sumă plătită, acum coboară pe locul al treilea, cu aproximativ 2.500 de lei în medie, fiind depășită de costuri emergente sau care au crescut puternic în pandemie.
Sondajul de opinie realizat de Salvați Copiii s-a derulat online, în luna februarie 2021, pe un eșantion neprobabilistic, în rândul părinților care au cel puțin un copil în sistemul public de învățământ preuniversitar.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…