Social

Sunteți proprietar de clădire istorică și vreți să o renovați? Institutul Național al Patrimoniului oferă fonduri pentru aceasta

Institutul Național al Patrimoniului (INP) a anunțat rezultatele sesiunii I din 2021 a apelurilor de proiecte finanțate din Timbrul Monumentelor Istorice (TMI). Pe lista acestora se află și Subprogramul acțiuni tematice Timișoara, Capitală Europeană a Culturii– lucrări de întreținere și reparații curente. Așadar grăbiți-vă să solicitați bani, termenul limită fiind 10 mai.

O finanțare totală în valoare de 3.599.810 lei este disponibilă pentru 29 de proiecte, provenind din toate regiunile istorice, evaluate ca eligibile pentru finanțare în urma apelului I din 2021.

Proiectele selectate pentru finanțare se înscriu în categoriile: 1) intervenții de urgență (IU) – 4 proiecte selectate, în valoare totală de 711.664 lei; respectiv 2) pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (proiectare) 25 de proiecte selectate, în valoare totală de 2.863.000 lei.

Acestea se alătură altor 25 de proiecte de punere în siguranță – realizare a documentației pentru restaurare câștigătoare ale apelului de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice din 2020.

Sumele disponibile în acest moment din fondul Timbrului Monumentelor Istorice fac posibile momentan doar cele patru subprograme de finanțare anunțate în decembrie 2020, și anume: 1) subprogramul intervenții de urgență (IU), 2) subprogramul pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (proiectare); 3) subprogramul acțiuni tematice Reșița, 250 de ani de siderurgie pentru protejarea patrimoniului industrial – lucrări de întreținere și reparații curente și 4) subprogramul acțiuni tematice Timișoara, Capitală Europeană a Culturii – lucrări de întreținere și reparații curente.

Dacă Primăria nu v-a anunțat deja, destul de posibil, termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare în cadrul subprogramului dedicat Timișoarei este de 10 mai, ora 16:00, iar rezultatele selecției vor fi anunțate la finalul lunii iunie.

Suma maximă care poate fi solicitată pentru finanţarea unui proiect în cadrul subprogramului de acţiuni tematice – Timişoara Capitală Culturală Europeană, pentru intervenţii de întreţinere şi reparaţii curente este de 100.000 lei. Informații suplimentare se pot obține pe internet, la adresa https://patrimoniu.ro/actiuni-tematice-timisoara-tmi-2021

Banii pot fi folosiți pentru lucrări de refacere a integrităţii şi funcţionalităţii sistemelor de acoperire (ex. şarpante, învelitori, decoraţii) şi a sistemele de colectare şi evacuare a apelor pluviale (ex. jgheaburi, burlane, vazoane, sisteme de prindere, rigole, racorduri la canalizarea pluvială); includ şi lucrări pentru instalarea de sisteme paratrăsnet; lucrări la finisajele exterioare şi interioare (doar pentru spaţiile comune – coridoare, case de scară, cursive, curţi interioare – care vor fi introduse într-un circuit public), inclusiv pavaje/pardoseli (asigurare, integrare şi completare); pot include punctual şi lucrări de conservare a componentelor artistice integrate în aparatul decorativ al faţadelor; lucrări de întreţinere şi reparaţii la componente tehnice istorice (ex. ascensoare); lucrări la tâmplăriile exterioare – porţi, ferestre, vitrine, obloane (înlocuiri locale ale elementelor sau părţilor din elemente componente care sunt deteriorate; completări; completare / refacere a finisajelor); instalarea de elemente de signaletică exterioară (ex. semnalizare de monument istoric / casă memorială / element al unui circuit cultural) şi interioară (ex. ghidaj, evacuare, numerotare şi denumire spaţii); lucrări dedicate monumentelor de for public, inclusiv amenajarea spaţiului adiacent.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

16 minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

30 de minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

46 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago