Politica

Traian Băsescu bagă băţul prin gard şi cere demiterea lui Cătălin Drulă

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu susţine că, după Vlad Voiculescu, ar trebui demis şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta din urmă l-a criticat dur pe premierul Florin Cîţu, descriindu-l ca fiind un “zombie politic”. În urmă cu aproape 25 de ani, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu, provoca o imensă criză politică în guvernarea CDR – PD, după ce l-a criticat dur pe premierul de atunci, Victor Ciorbea.

Traian Băsescu şi-a creat aura de cel mai bun ministru al Transporturilor de după 1990, dar riscă să fie dat jos de pe acest soclu de Cătălin Drulă, actualul titular de la Transporturi. Poate de aici vine şi reacţia fostului preşedinte la adresa lui Drulă, care este şi deputat USR PLUS de Timiş.

“Când ai premierul şi preşedinte care amândoi sunt de acord cu remanierea unui ministru, este greu să vii pe urmă cu discursuri de genul acestui domn de la Transporturi care pur şi simplu îl umileşte pe premier. Aşa ceva este intolerabil. Cîţu ar face bine să pună repede mâna pe Constituţie şi să aplice art. 85, alin. (2). Puterea decizională supremă în Guvern este a premierului. Ce a făcut domnul Drulă este un atac mizerabil la adresa premierului. A jurat să respecte Constituţia, dar nu respectă art. 85 alin. (2). Deci cred că Drulă trebuie să-l urmeze pe Voiculescu”, a declarat Băsescu, la B1 TV.

Poate trebuie amintit aici că prima criză majoră în guvernarea CDR – PD a fost provocată, în 1997, chiar de Traian Băsescu, pe atunci tot ministru al Transporturilor, care l-a criticat dur, într-un interviu, pe premierul de la acea vreme, Victor Ciorbea.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Poli își continuă seria excelentă de pe teren propriu. Victorie foarte importantă cu Cugirul

Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…

8 minute ago

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

6 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

6 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

7 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

7 ore ago

Și-au făcut datoria! SCM Politehnica, victorie așteptată la Galați

Victorie sub panou la Galați, în etapa a 22-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.…

8 ore ago