Administratie

Viceprimarul Tabără a prezentat problema migranţilor la Bucureşti. Au venit şi primele promisiuni

Însoţit de deputatul PNL Cosmin Şandru şi Bogdan Ghelbere, secretar general adjunct al Guvernului, viceprimarul Cosmin Tabără a avut astăzi la Bucureşti mai multe întâlniri oficiale, discuţiile purtându-se pe marginea problemei migranţilor în Timişoara. Tabără a obţinut ca o primă promisiune ca minsitrul de Interne sau un secretar de stat să vină pe teren la Timişoara cu scopul de-a suplimenta efectivele de pază ale poliției.

Cosmin Tabără afirmă că problema migranților este una de nivel mondial, care nu ocolește nici România, acolo unde Timișoara este orașul poate cel mai expus în acest moment. El afirmă că, încă de la începutul mandatului, a atras atenţia că este nevoie de implicarea tuturor factorilor pentru a preveni eventuale conflicte între migranţi. Un astfel e conflict s-a şi soldat zilele trecute cu o crimă.

“În acest sens, am decis să mă deplasez la București pentru a aduce la cunoștința tuturor factorilor decidenți despre adevăratele probleme cu care se confruntă Timișoara la această dată, legată de prezența migranților în anumite zone ale orașului. Astăzi, însoțit de colegul deputat Cosmin Şandru şi Bogdan Ghelere, secretar general adjunct al Guvernului, am avut întâlniri cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, cu ministrul de Interne, Lucian Bode, și alți factori de decizie din MAI, precum și cu șeful IGI – Inspectoratul General pentru Imigrări, Leonard Medreaga. Din discuțiile purtate, am stabilit de comun acord ca, într-un timp relativ scurt, dl ministru sau unul dintre secretarii de stat să se deplaseze la Timișoara, pentru a fi cât mai aproape de situația din teren, de realitate, să dispună suplimentarea efectivelor de pază ale poliției în „zonele roșii” ale Timișoarei”, arată Tabără.

El a mai spus că, atât președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban, cât și ministrul de Interne au informat că în data de 11 mai va avea loc o ședință a Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților, la care va fi invitată și Primăria Timișoara, unde un subiect va fi problema migranților și modul de gestionare a ei.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

13 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

15 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

16 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

19 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

21 de ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

23 de ore ago