Opinii

Antivacciniştii şi capra vecinului

Noul şlagăr fredonat în neştire de antivaccinişti în ultima perioadă este „Aria discriminării”. Vezi Doamne, în cazul în care se vor elimina unele restricţii pentru cei vaccinaţi, cei care refuză „cipul lui Bill Gates” ar fi discriminaţi. Sunt cam aceiaşi oameni care urlau că virusul nu există, care refuzau „botniţa”, perorând despre „drepturile şi libertăţile” de-a răspândi cât mai mult virusul. Sunt aceiaşi care lăudau până nu demult „modelul India”, acolo unde după luarea unor măsuri de relaxare, morţii nu se mai numără individual, ci se cântăresc cu tona.

Dacă te uiţi mai în urmă, sunt tot cam aceiaşi indivizi care se „luptau” cu „statul paralel”, iar atunci când mai exista DNA, ţipau despre „dreptul şi libertatea” de-a fura fără să păţeşti nimic. Culmea e că sunt şi cam aceleaşi persoane care militau pentru referedumul pentru familia tradiţională, acolo unde chiar se poate vorbi de o discriminare. În privinţa vaccinului s-ar putea vorbi într-adevăr de o discriminare, dacă accesul la imunizare ar fi doar pentru „speciali”, iar mulţi români nu ar avea posibilitatea să se vaccineze. (Apropo, pensiile speciale sunt discriminatorii?) Ori în cazul în care nu te vaccinezi fiindcă aşa vor muşchii tăi, nu ştiu dacă se mai poate vorbi de o discriminare.

De altfel, în toată Europa civilizată deja se iau măsuri de relaxare pentru cei vaccinaţi. Bundestagul a dat o lege în acest sens, chiar zilele trecute. La Bruxellles se vorbeşte tot mai mult de paşapoartele de vaccinare. La noi, iniţial premierul Florin Cîţu s-a bâlbâit mult pe tema ridicării unor restricţii pentru persoanele vaccinate, pentru ca în ultimul timp să dea semnale similare celor din Europa. La urma urmei, statul este obligat să asigure sănătatea publică. Ori acest lucru este imposibil dacă le dai voie covidioţilor să umple cluburile, crâşmele sau stadioanele. Evident, fără măşti, fiindcă acestea au viermi în ele. De exemplu, tot în interesul sănătăţii publice, s-a interzis fumatul în interiorul localurilor. Pot spune fumătorii că este o discriminare?

Pe de altă parte, aş putea spune că ar fi o mare nedreptate în cazul în care nu s-ar acorda unele facilităţi celor vaccinaţi. Sunt foarte mulţi români care, timp de mai bine de un an, cu mari sacrificii au respectat toate regulile. S-au izolat, au purtat mască, au evitat parangheliile şi au aşteptat cu sufletul la gură un vaccin. După ce acesta a apărut s-au vaccinat, iar acum aşteaptă o întoarcere la viaţa normală. Dar nu pot, fiindcă cei din secta „Martorii lui Şoşoacă” n-au chef să se vaccineze, din varii motive. Unele ţinând de cipuri, Ocultă, Soroş, Gates sau stat paralel. Iar acum, pe modelul caprei vecinului, vor ca nici vaccinaţii să nu aibă nicio facilitate. Fiindcă e clar că pentru ei nu pot fi ridicate restricţiile, e o chestiune de sănătate publică. Ceea ce e o mare nesimţire, mai mare decât orice discriminare reală sau închipuită.

P.S. Zilele trecute o „imensă artistă” (cum este denumită în unele mass-media), de fapt o actriţă de telenovele, antivaccinistă şi abonată la Antena 3 şi RTV punea o întrebare retorică: „Cum ar fi să meargă la vot doar cei vaccinaţi?”. Păi ar fi că n-am avea în parlament un partid extremist format din tot felul de ciudaţi. Asta-i sigur. Şi nici PSD-ul nu s-ar simţi taman confortabil.

 

Share
Published by
Ino Ardelean
Tags: discriminare

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

9 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

10 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

13 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

14 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

14 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

15 ore ago