Social

Delgaz Grid cuplează o conductă în Ghiroda. Mai mulți locuitori rămân fără gaz marți

Compania Delgaz Grid a finalizat o lucrare importantă de investiţii în comuna Ghiroda, care a constat pe de-o parte în înlocuirea și redimensionarea a conductelor pe o lungime de 1 kilometru, pe de altă parte în extinderea rețelei localității cu 1,5 kilometri.

Investiţia va îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din zona respectivă.

Pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale pe străzile: Victoriei, Sinaia, Făgăraș, Câmpiei, Stejarului, Semenic, Bucegi, Predeal, Herculane, Ceahlău, Ialomiței, Vălișoara, Munteniei, Rarău, Retezat, Pietrele Doamnei, Bușteni, Plopilor, Cerbului, Căprioarei, Calea Lugojului și în zona de blocuri Caraiman, marți, 11 mai, începând cu ora 08.00.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

9 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

12 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

13 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

13 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago