Sport

CSC Dumbrăviţa are un nou antrenor. Cosmin Stan îi ia locul lui Florin Bătrânu

CSC Dumbrăvița a încheiat ediția 2020-2021 a Ligii a III-a cu fruntea sus, ocupând locul al treilea în clasamentul Seriei a 8-a. Un mare merit în obținerea acestei performanțe îl are Florin Bătrânu. Acesta a preluat funcția de antrenor principal pentru a doua parte a campionatului 2020-2021, părăsind temporar temporar poziția de șef al centrului de copii și juniori. 

Florin Bătrânu se va ocupa în continuare de pregătirea formației până se va intra în vacanța de vară, eveniment care sa va produce în jurul datei de 1 iunie, prilej cu care își va încheia mandatul de antrenor. Tot în această perioadă, dat fiind faptul că sezonul competițional s-a încheiat deja, regimul antrenamentelor va fi mai relaxat și mai puțin dens. Motiv pentru care, în această lună mai, Florin Bătrânu își va relua, treptat, atribuțiile de șef al centrului de copii și juniori. Funcție pe care o va exercita plenar după intrarea echipei mari în vacanță.

Din sezonul viitor (ediția de campionat 2021-2022), noul antrenor al echipei din Dumbrăvița va fi Cosmin Stan. Tehnicianul născut pe data de 22 aprilie 1974 are o bogată experiență în fotbalul timișean. Cariera a început-o în 2006, în futsal, ocupându-se de pregătirea prim-divizionarei de la acea vreme, Informatica Timișoara. Pe teren mare, a antrenat apoi grupările Milenium Giarmata, Juventus Pișchia, CSM Lugoj, Ripensia, Mama Mia Becicherecu Mic și ACS Carani.

„E un proiect care îmi place. Nu se pune o presiune foarte mare în obținerea unor rezultate imediat, ceea ce e diferit pentru mine. Mai mereu acolo unde am lucrat, am fost sub presiunea acestor rezultate. La Dumbrăvița se încearcă o construcție în timp. Ne propunem, în primul rând, să jucăm un fotbal diferit față de cel care se joacă acum în România. Ne dorim să practicăm un fotbal modern. De asemenea, pentru mine e foarte important și faptul că voi lucra din nou împreună cu Radu Suciu. Avem aceeași gândire despre fotbal. E unul dintre puținii oameni care îmi împărtășesc ideile”, a spus Stan pentru site-ul clubului.

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

53 de minute ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago