Casian Mărgineanțu și-a dedicat peste trei decenii din viață fotografiei, atât ca fotoreporter la cotidianul „Timișoara” și la săptămânalul „Redeșteptarea”, cât și ca artist fotograf, fiind recompensat de către Confederația Braziliană de Fotografie și Cinematografie cu titlul de „Honoris AFB” (cea mai înaltă distincție onorifică acordată unui artist străin), în cadrul expoziției de grup „Pași în lumină”, precum și de către Societatea Japoneză de Fotografie, prin titlul „Honoris JIPF”, parafat cu sigiliul oficial și semnat de președintele JIPF, Takeshi Tokumasu, acordat pentru „contribuția adusă la schimburile fotografice internaționale”.
Casian Mărgineanțu s-a remarcat prin diverse lucrări premiate la epozițiile de artă fotografică din țară și străinătate, obținând Marele Premiu „Trofeul Prietenia” la Salonul Internațional de Artă Fotografică din Kaposvar, Ungaria, alături de încă trei premii naționale la Arad și Oradea.
De-a lungul timpului, Casian Mărgineanțu a participat la peste 200 de expoziții de grup, a organizat patru expoziții personale, având peste 15.000 de imagini publicate în presa locală și națională, iar câteva din lucrările sale au ajuns în colecții particulare de pe toate continentele, relatează colegii de la lugojexpres.ro.
„Redeșteptarea a pierdut astăzi un om minunat! Orice am spune, nu ar fi suficient să descrie ce a însemnat Casi pentru noi. Pasiunea lui pentru jurnalism a rămas până în ultima clipă și va dăinui peste ani. Casian Margineanțu nu mai este, dar rămân miile de articole și fotografii semnate de el. Odihnă veșnică, om care ai scris istoria orașului! Nu te vom uita niciodată!”, au transmis colegii de la ziarul Redeșteptarea.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…