Social

Pompierii, chemați în zona Unirii din cauza mirosului înțepător. Un locatar a făcut atac de panică

Luni dimineața, pompierii au fost solicitați să intervină în Piața Țepeș Vodă din Timișoara, într-o clădire în care, apelantul susținea că se simte un miros înțepător.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj CBRN și o motocicletă de prim-ajutor SMURD.

Până la sosirea echipajelor la fața locului, apelantul a fost îndrumat de către colegii din dispecerat să ventileze încăperile și să evite folosirea întrerupătoarelor sau a altor surse de aprindere.

La sosirea echipajelor la locul intervenției, în curtea imobilului erau zece persoane, care s-au evacuat singure.

Din fericire, în urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN în cinci apartamente, în casa scării și în subsolul imobilului, nu au fost înregistrate valori depășite privind prezența unor substanțe periculoase.

S-a acționat pentru ventilarea spațiilor, urmând a se face și alte măsurători într-un alt apartament.

O persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la paramedicul care a ajuns la fața locului cu motocicleta SMURD.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago