Social

Situaţie incredibilă pe două străzi din Dumbrăviţa. Fără utilităţi de 15 ani ani, fiindcă străzile s-au “rătăcit” într-un hăţiş birocratic şi nu doar…/FOTO

Locuitorii de pe două străzi din Dumbrăviţa nu pot să se conecteze la utilităţi nici după 15 ani de când şi-au făcut case aici. Motivul: străzile pe care stau s-au “rătăcit” într-un hăţiş birocratic pe relaţia dezvoltatori imoiliari – Primăria Dumbrăviţa – ANAF – … Cristian Brâncovan. Acesta din urmă a cumpărat o stradă de la ANAF cu 6.100 de lei şi cere acum pe ea 55.000 de euro.

Calvarul locuitorilor de pe străzile Vasco da Gama şi Albert Einstein a început în anul 2006, atunci când şi-au cumpărat parcelele pentru case, potrivit unei scrisori primite la redacţia deBanat.ro şi intitulată  “Cum să plătești taxe ca la Monaco către Primăria Dumbrăviţa, care te înșeală cu bună știința ca la ușa cortului”.

“Contribuabili și proprietari de buna credința, începând din anul 2006 aceștia au solicitat autorizaţii de construire pe care Primăria Dumbrăviţa le-a eliberat, au edificat construcții, unele chiar cu credite bancare, imobile ce au fost întabulate și pentru care acești proprietari au plătit până în prezent toate taxele și impozitele stabilite de către Primăria Dumbrăviţa”, se arată în scrisoarea trimisă de locuitori de pe strada Vasco da Gama.

Marea problemă este că lipseau toate utilităţile: gaz, apă, canal, asfalt, iluminat public etc. În primii doi-trei ani, proprietarii au acceptat să se descurce cum pot, sperând că le va vei rândul. Dar rândul nu le mai venea, astfel că au început să se adreseze în scris  Primăriei Dumbrăviţa, prin care au solicitat cuprinderea în planul de dezvoltare tehnico-edilitară și a străzii Vasco da Gama.

“În adresele de răspuns Primaria promitea că se va întâmpla și acest lucru. Asta până în luna noiembrie 2019 când Primăria s-a trezit să informeze proprietarii străzii Vasco da Gama că nu s-au adus utilităţi şi nu se poate asfalta, deoarece strada este în proprietate privată”, arată semnatarii.

Aşadar a fost nevoie de 13 ani, pentru ca Primăria, condusă la acea vreme de PSD-istul Victor Malac să relizeze că strada în cauză nu e public.

Ce s-a întâmplat? Dezvoltatorii imobiliari care au vândut parcelele promiteau în anii 204-2005 pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere să doneze strada Primăriei. Pe baza acestui document, ei primesc de la Primăria Dumbrăviţa adeverinţe astfel încât să poată vinde parcelele din respectivul PUZ. Însă dezvoltatorii nu au mai donat străzile către Primărie, iar aceasta a “uitat” de declarație și promisiune.

Intră şi ANAF în schemă

Întrând în vizorul fiscului pe speţa TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare în sarcina dezvoltatorilor, ANAF din Timişoara a stabilit debite suplimentare datorate la bugetul de stat în sume considerabile. Aceștia nu plătesc obligaţiile la bugetul de stat. Fiscul pune sub sechestru pe bunuri deţinute de cei doi, printre care figurază chiar strada promisă primăriei în scris.

Locuitorii străzii Vasco da Gama merg la ANAF și se interesează în primăvara anului 2019 dacă nu se poate cumpăra strada, pentru a o dona Primăriei Dumbrăviţa. Adică să facă ei, ceea ce Primăria nu a fost în stare să facă sau nu a vrut să facă din anii 2004-2005 şi până în prezent, 16 ANI!

“Însă nimic nu este simplu acolo unde există interese. Valoarea evaluată a acestui teren, pe care s-a pus sechestru și de la care se pleacă în licitatie este stabilită la cca 20.000 euro, sumă pe care evident că proprietarii și așa inşelati și minţiţi, nu-și permit să o arunce pe fereastră pentru a repara promisiunile în scris, dar neonorate”, se arată în continuarea scrisorii.

Acum începe ingineria

“ANAF scoate la licitaţie bunurile celor doi debitori, iar de această licitaţie află nimeni altul decât dl Cristian Brâncovan, candidatul la Consiliul Judetean Timiş, omul de bine care se lupta cu hoții de buzunare de prin Timişoara. Află de executarea silită a drumurilor și este singurul participant la licitaţia organizată de ANAF, acest teren/DRUM și nu singurul, fiind adjudecat prin Actul Administrativ nr. 23865/13.09.2019 la suma de numai 6.610 lei, iar străzile devin proprietatea SC Trucks SRL, societate ce-l are ca administrator și asociat unic pe dl. Brancovan Cristian. De la zeci de mii de euro, suma ajunge la numai 6.610 lei, sumă pe care și proprietarii/locuitori ai străzii şi-ar fi putut-o permite”, continuă semnatarii.

În mod normal, ei ar fi trebuit înştiinţaţi pentru vreun drept de preempţiune. Primăria Dumbrăviţa spune că nici ea nu a fost înştiinţată, înstrăinarea către SC Trucks SRL la suma de 6.610 lei fiind ……. întâmplătoare.

“Se depun petiţii peste petiţii către Primăria Dumbrăviţa, atât pe mandatul dnului Malac Victor, cât și pe mandatul dnului Bugarin Horia. Rezultatul ? Nimic, vorbe scrise pe hârtii, promisiuni verbale că-l vor ataca în instanță pe proprietarul drumului în vederea trecerii acestui DRUM în domeniul public al Primăriei Dumbrăviţa. Acțiuni ferme? NIMIC!”, arată semnatarii.

Mai trec câteva luni şi nu se întâmplă nimic. Intervine în poveste acum noul proprietar al străzii. Vlaorea acesteia creşte însă de la 6.100 de lei la… 55.000 de euro.

“Dl. Brâncovan a solicitat Primăriei Dumbrăviţa un răgaz pentru că se află în negocieri avansate pentru aceste STRĂZI cu mari investitori/dezvoltatori imobiliari din Dumbrăviţa, fără a da nume clare, negocieri pentru niște terenuri care TREBUIE SĂ AJUNGĂ ÎN FINAL ÎN DOMENIUL PUBLIC AL LOCALITĂŢII DUMBRĂVIŢA, ÎNTRUCÂT AU DESTINAŢIE DE DRUM. PrimĂria NU FACE NIMIC. Dl. Brâncovan a încercat ceva negocieri și cu proprietarii de pe străzile Vasco da Gama și str Albert Einstein, estimându-şi „marea avere” la nici mai mult nici mai puțin de 55.000 euro, sumă pe care, dacă proprietarii caselor sau poate Primăria Dumbrăviţa o achită, el le vinde strada, aducând aleator vorba și de o barieră prin care poate interzice accesul pe stradă, dar la care renunță repede analizând reacția nu tocmai ortodoxă a interlocutorilor/proprietari ai imobilelor întabulate, adică a oamenilor atrași fără voia lor de către Primăria Dumbrăviţa în aceste haţişuri și înşelătorii”, continuă semnatarii.

Noul primar le spune oamenilor că s-a sesizat în acest caz şi Curtea de Conturi, lăsând o măsura în sensul demararii procedurii de trecere a acestor străzi în domeniul public.

“Apoi nu mai recunoaște nimic, iar Raportul Curții de Conturi, evident ca are caracter secret, nu se poate prezenta plătitorilor de taxe și impozite din urbe. Între timp Legea 50/2020 interzice eliberarea de Autorizaţii de construire pentru terenurile proprietarilor la care străzile nu au fost cedate din proprietate privată în proprietatea publică și astfel, hăţişul înşelătoriei se extinde ca o caracatiţă sub privirile sau cu acceptul instituţiilor și a angajaţilor care ar trebui să-și apere plătitorii de impozite și taxe. Întrebarea se pune, oare chiar GRATIS? Proprietarilor de parcele de pe cele două străzi pe care nu s-au edificat încă imobile, dar care intenționează să construiască, nu mai primesc autorizație de construire de la Primăria Dumbrăviţa, fiindcă au nevoie de „dreptul de servitute” pe care trebuie să-l primească notarial de la dl. Brâncovan, contra sumei exprimate în euro. Deci oricum o întorci, Primăria tot îl ajuta pe dl. Brâncovan să facă un ban în plus de pe marea avere reprezentând STRADA”, se continuă în scrisoare.

În loc de concluzii

“Care este morala unui plătitor de impozite și taxe de bună credință?

  1. Nu se poate avea încredere nici măcar în institutiile statului sau în oamenii prin care ele funcționează, care probabil au alte treburi mai importante decât să-și facă treaba pentru care își încasează salariile.
  2. Proprietarii acestor imobile au plătit în ultimii 15 ani toate impozitele și taxele stabilite de Primăria Dumbrăviţa, impozite clădiri, terenuri, impozite auto, taxe frumoase ca la Monaco și după 15 ani ei cer NORMALITATE – CURENT, GAZ, CANAL, ASFALT, ILUMINAT STRADAL, însă Primăria Dumbrăviţa nu are cum să ofere pentru ca NU ARE SUME BUGETATE!”, se mai arată în scrisoare.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Accidentul de la miezul nopţii. S-a răsturnat cu maşina în câmp

O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat…

4 minute ago

Marilen Pirtea, dsemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…

35 de minute ago

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

19 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

20 de ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

20 de ore ago