Administratie

CJ Timiș oferă peste patru milioane de lei pentru proiecte de cultură quality

Patru milioane și jumătate de lei sunt disponibile în cadrul programului Tim Cultura, artiștii timișenii putând să depună proiecte culturale spre finanțare din bugetul Consiliului Județean Timiș. Decizia în acest sens a fost aprobată în cadrul plenului extraordinar de vineri. Dorința finanțatorului este ca prin proiectele aprobate la finanțare să se atragă și turiști în zonă.

Intenția CJ Timiș este ca să fie aprobate evenimente culturale de calitate, nu cele care pot fi lejer considerate ca fiind kitsch. Se pot înscrie în program proiectele care promovează arta spectacolului, dansul, muzica, documentarele, cercetarea, tradițiile, obiceiurile, muzica și dansul popular, artele vizuale, filmul, pictura, artele decorative și educația culturală. Organizatorii trebuie să aibă o cofinanțare de cel puțin 10%, nu se acceptă existența datorii la bugetul de stat, cel al CJT și să își fi achitat contribuțiile sociale la stat.

„Suntem convinși că există o complementaritate între cultură și turism și tocmai de aceea această complementaritate trebuie să integreze cât mai bine sectorul cultural și oportunitățile de a dezvolta sectorul turistic. Îmi pare rău că atunci când discutăm despre cultură în zona rurală sau a orașelor mici, automat ne duce cu gândul la activități care nu implică o componentă culturală specifică. Exact asta căutăm. Vă dau un exemplu, concertul din peștera de la Românești. Cu siguranță astfel de evenimente vor aduce turiști și vor direcționa către zona aceasta de orașe mici și rurală, inclusiv partea de patrimoniu cultural local. Noi în această direcție vrem să mergem, inclusiv partea de patrimoniu local cultural”, a declarat directorul Direcției de strategii, diplomație, comunicare și cultură din cadrul CJ Timiș, Alexandru Avram.

Datele complete legate de acest program, dar și condițiile de accesare se pot consulta și pe internet, la adresa timcultura.cjtimis.ro.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: cj timis

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

12 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

14 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

14 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

16 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

16 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

16 ore ago