Administratie

Concurs de interpretare corală, la Șag. Susținerea e asigurată prin PNDR

În perioada 12-13 iunie va avea loc în comuna Șag, Festivalul Național de Interpretare ”Cântul Banatului”. Evenimentul se va desfășura în curtea școlii din localitatea Șag pe parcursul a 2 zile.

Festivalul ”Cântul Banatului” este un proiect educațional pentru tineri, copii și adulți cu privire la mișcarea corală din Banat început încă din 1810, ceea mai veche atestare documentară a unui cor din Banat existând la Lugoj, în județul Timiș. Proiectul prin intermediul căruia se organizează festivalul își propune revitalizarea mișcării corale tradiționale, din Banat, având ca scop principal promovarea unicității tradiției corale din Timiș și din Banat.

Festivalul este organizat de către Asociația Culturală Generația Muzicii  iar finanțarea evenimentului este asigurată prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR,) prin intermediul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Timișul de Centru, în cadrul Masurii GAL Timișul de Centru de susținere a mediului asociativ si activitățile culturale sau sportive din teritoriul GAL.

Asociația Culturală Generația Muzicii își propune promovarea tinerilor și a copiilor talentați în domeniul artistic-muzical și promovarea importanței păstrării tradițiilor si valorilor culturale prin cântul în cor și încurajarea copiilor și tinerilor să ducă mai departe această tradiție.

Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru implementează Strategia de dezvoltare a microregiunii Timişul de Centru, rezultatul eforturilor tuturor actorilor direct implicați în dezvoltarea durabilă a comunităților şi localităților componente ale microregiunii. Acest document strategic are în vedere atât nevoile explicite cât şi asteptările implicite ale locuitorilor din comunitățile ce formează microregiunea Timişul de Centru.
Teritoriul acoperit de Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Timişul de Centru include 15 localităţi, din care 14 localităţi (2 oraşe – Ciacova şi Buziaş şi 12 comune – Tormac, Sînmihaiu Român, Moşniţa Nouă, Niţchidorf, Şag, Parţa, Giroc, Ghiroda, Chevereşu Mare, Giulvăz, Sacoşu Turcesc şi Peciu Nou) fac parte din judeţul Timiş şi o localitate – Vermeş care face parte din judeţul Caraş – Severin.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago