Primăria Timişoara

Lucrările de transformare a Cinema Studio Timișoara pot începe/FOTO

Lucrările de reabilitare și transformare a Cinema Studio din Timișoara pot începe, miercuri primarul Timișoarei, alături de mai multe persoane a depus la intrarea în locație, o ”piatră” de temelie simbolică. De fapt, vorbim despre o cutie de film, în care mai multe persoane au depus, sub trotuarul din fața clădirii, câte un obiect reprezentativ. Investiția va costa 14 milioane de lei, banii de la bugetul local, iar lucrările vor dura 18 luni.

Fostul cinema Studio se va schimba total în următoarele luni, va deveni un centru cultural cu numeroase funcțiuni, cu mai multe săli de cinema, ateliere de lucru, chiar și o terasă caffe, cu ecran de proiecție, pe acoperișul clădirii.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat, miercuri, ordinul de începere al lucrărilor. Deocamdată se știe că banii vor veni de la bugetul local, dar se dorește obținerea de fonduri pentru proiect de la Ministerul Culturii.

”Astăzi semnez ordinul de începere a lucrărilor. Acestea vor dura 18 luni, este un obiectiv prioritar, o să ne ținem de termen și pentru asta asigurăm constructorul că o să venim pe șantier. Contractul de execuție are o valoare de 14, 2 milioane de lei, aceasta include și dotările. Deocamdată banii sunt din bugetul local, dar suntem ân discuții cu Ministerul Culturii să fie inclus pe lista de investiții prioritare pentru Capitală Culturală și să obținem o finanțare. Este un proiect avansat și vom putea să cheltuim banii. Avem două săli de cinema, una de 200 de locuri la parter, una de 80 mai mică, sus pe acoperiț va fi o terasă rooftop cu proiecție. Acest obiectiv se înscrie în strategia de Capitală Culturală, de reconversie a spațiilor culturale și industriale în acest scop. Acest obiectiv este cel mai avansat dintre cele propuse. Probabil că o să mai apară obstacole, dar din partea orașului aveți toată susținerea”, a anunțat Dominc Fritz.

 

Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tip art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, organizație care susține cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor.

Proiectul arhitectural, realizat de Atelier 21, a fost gândit astfel încât cinematograful să devină un spațiu „viu”, care să încurajeze dezvoltarea industriei cinematografice și să reprezinte un reper pentru comunitatea de iubitori și creatori de film.

Centrul cultural va deservi și domenii conexe precum: producția de film (ficțiune, documentar, animație), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educație cinematografică pentru copii și tineri.

Printre dotările noului cinematograf se numără: sală mare dotată cu proiector DCP (Digital Cinema Package), sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiecție profesional, sistem de traducere simultană, sistem de iluminat scenă, echipamente pentru transmisiuni live-streaming;sală mică ce dispune de proiector performant pentru cinema, sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiecție pentru cinema, un sistem de scaune retractabile, care să permită utilizarea spațiului și pentru alte activități conexe, reflectoare de studio cu ansamblu Chroma Key verde și echipament pentru live streaming; podul, transformat într-o sală multifuncțională,”HUB educațional”, cu – spații de lucru pentru asociațiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc., un spațiu pentru transmisiuni radio, spațiu de expoziții, o sală de ședințe.

Restaurarea cinematografului este posibilă datorită colaborării dintre Primăria Municipiului Timișoara, în calitate de proprietar al cinematografului și finanțatorul lucrărilor de reabilitare, Groupama Asigurări – finanțatorul proiectului de arhitectură, Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

46 de minute ago

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…

2 ore ago

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…

4 ore ago

TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…

5 ore ago

Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”

Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…

6 ore ago

Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere

Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…

6 ore ago