Administratie

Mergem cu trenul în Ungaria fără să mai tipărim la imprimantă biletul

Compania CFR Călători anunță că introduce, în premieră, posibilitatea de a achiziționa online un bilet fără a mai fi necesară tipărirea fizică a acestuia. Deocamdată opțiunea e valabilă pentru trenurile care circulă pe relația România – Ungaria.

CFR Călători informează că din această lună, pentru călătoria în trafic internațional va pune la dispoziția călătorilor care utilizează aplicația online Cumpără bilete de tren online  disponibilă pe www.cfrcalatori.ro un nou tip de bilet –  A4 Rail Ticket (A4RT) pentru care nu va mai fi necesară tipărirea sau ridicarea lui dintr-o stație de cale ferată. În prima etapă, aplicația va permite vânzarea online a biletelor tip A4RT pentru relațiile internaționale dintre România – Ungaria și retur, urmând a fi extinsă în cursul lunii august 2021 și pentru relațiile internaționale dintre România-Austria și retur și ulterior către alte destinații europene.

Astfel, călătorii care cumpără online trenul în Ungaria vor primi pe email aceste bilete sub forma unui document pdf și fie pot fi tipărite, fie pot fi prezentate pe dispozitive electronice (telefon, tabletă, laptop).

Prin procurarea online a biletelor de călătorie A4RT, pasagerii se pot prezenta direct la tren, fără alte formalități în stația de plecare.

Biletele A4RT sunt nominale, iar în tren, la verificarea legitimațiilor de călătorie, pasagerii trebuie să prezinte biletul A4RT imprimat sau afișat pe un dispozitiv electronic, respectiv documentul de identitate (carte de identitate/ pașaport în original).

Achiziționarea online a biletelor în trafic internațional este posibilă de la începutul anului 2019. Pentru efectuarea călătoriei cu alt tip de biletele internaționale cumpărate online, călătorul trebuie să intre în posesia acestor documente de transport în România, fie prin ridicarea lor dintr-o stație  CFR, fie prin livrarea prin curier.

Achiziţionarea biletelor pentru destinații internaționale este disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro, prin aplicația Cumpără bilete de tren online / Trafic internțional sau direct de pe linkul  – https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro.

Pentru informații despre circulația trenurilor internaţionale, călătorii pot accesa www.cfrcalatori.ro  secțiunea Mers Tren Trafic Internațional sau să solicite informații telefonice la casele de bilete cu vânzare în trafic internațional din stațiile de cale ferată. Numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: cfr calatori

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

2 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

2 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

3 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

4 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

7 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

7 ore ago