Încep prin a trece în revistă trei declaraţii referitoare la deja celebra sumă de 45 de milioane de lei promisă de guvern municipalităţii timişorene pentru achiziţionarea de certificate verzi la Colterm. Bani care, după toate probabilităţile nu vor mai veni şi asta numai din cauza unor calcule politicianist-electorale din interiorul PNL, o altă concluzie de bun simţ neexistând.
„Banii vor veni în contextul în care primăria municipiului trebuie să cumpere certificatele verzi pentru Colterm, adică să se achite de obligațiile care îi revin prin lege din cauza faptului că poluează. Am semnat și am susținut alocarea banilor de la Guvern, însă trebuie să se înțeleagă la nivelul administrației municipiului că principiul mâinii întinse pentru a primi de la București nu poate funcționa la nesfârșit. Sper că banii obținuți de la Guvern vor fi cheltuiți înțelept, pentru bunăstarea timișorenilor și nu pentru a acoperi deficiențe de management sau alte incapacități”, spunea preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica pe 5 mai.
Două săptămâni mai târziu, Bogdan Ghelbere, secretar general adjunct al Guvernului, tot PNL; confirmă informaţia dată de Nica şi vorbeşte de o Hotărâre de Guvern privind banii pentru Colterm.
”De la Timișoara a plecat o notă. Aceste sume sunt numite alocări din fondul de rezervă bugetară, iar pe actualul proiect de hotărâre de guvern sunt mai multe localități din mai multe județe. Apare și Timișoara aici. Din informațiile pe care le am eu, a plecat solicitarea de la Ministerul Dezvoltării către Ministerul Finanțelor, acum două, trei zile (…) Timișoara este inclusă în acea hotărâre. Sunt șanse, dacă totul este ok, ca miercuri în ședința de guvern să se aprobe Hotărârea de Guvern”, spunea Ghelbere pe 21 mai. Aşadar lucrurile sunt pe dumul cel bun, nu o fi prima şedinţă de guvern, dar clar va fi următoarea.
Şi vine ziua fatidică de 10 iunie, când premierul Florin Cîţu ajunge la Timişoara în plină campanie electorală internă.
“Problema e că acea cerere a venit prea târziu şi m-aş întreba de ce. Aceste certificate verzi se cumpără din timp. Cererea a venit în momentul în care se emitea acea amendă. Poate e un moment bun de reformă, să vedem cum s-au cheltuit banii în prima parte a anului, de ce nu s-au plătit certificatele verzi. Mai sunt şi alte municipalităţi care şi-au plătit certificatele verzi din propriii bani, cum ar fi Constanţa. Există ordonanţa care permite autorităţilor locale să se împrumute pentru a cumpăra certificatele verzi”, a declarat Cîţu, lăsând de înţeles că banii nu vor mai veni şi invitând Primăria Timişoara să se împrumute.
Aşadar, ce avem aici? Pe 5 mai Alin Nica obţine promisiunea de la guvernul condus de Florin Cîţu că vor veni bani de la bugetul naţional pentru achiziţionarea de certificate verzi. Cu această ocazie îşi face şi puţină campanie electorală, el devenind “salvatorul” Colterm-ului. Şi nu-l suspicionez că nu ar fi spus adevărul. Mai ales că afirmaţia lui este suţinută de un ditamai secretar general adjunct al Guvernului. Până pe 21 mai, aşadar, totul mergea strună, e drept existând o anumită tergiversare. Pe 25 mai vine şi amenda pentru Colterm, un bun prilej pentru un schimb acid de replici între Alin Nica şi Dominic Fritz, respectiv între PNL şi USR PLUS.
Pentru ca acum, premierul Florin Cîţu să afirme că… solicitarea semnată de Nica a venit prea târziu. Pe 5 mai nu se ştia că e tardivă? De ce s-a spus atunci că vor veni banii, pe care municipalitatea chiar se baza? Aici avem o frântură logică şi asta ca să nu spun că vreunul din actanţii poveştii minte.
Dar ar mai fi ceva. Şi anume, totul trebuie citit într-o cheie politico-electorală. Poate la un moment dat Cîţu a vrut să dea banii, dar s-a întâmplat un eveniment între timp: intrarea premierului în cursa electorală pentru preşedinţia PNL. Ori aflat în plină campanie electorală, nu se făcea să dea banii la o administraţie USR, în timp ce primarii liberali (votanţi la Congresul PNL) stau la rândul lor cu mâna întinsă. Mai bine le dă bani lor. Sau nu dă la nimeni! Oricum, nu la Timişoara. De unde şi povestea cu solicitarea prea tardivă pe 10 iunie, dar la timp pe 5 mai. Iar dincolo de campania internă a PNL mai e şi o strategie pe termen lung. Peste trei ani sunt alegeri locale, iar actuala administraţie timişoreană trebuie erodată cât mai mult în speranţa că în 2024 pe Loga nr. 1 se va întoarce un primar liberal. Oricum s-ar numi, inclusiv Alin Nica. Că tot l-a lăudat Cîţu pentru campania de vaccinare…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…