Invatamant

Cei mai buni absolvenți, scutiți de taxe de înscriere la UV Timișoara, pentru a urma masteratul

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) încurajează excelența în rândul studenților săi, identificând în permanență modalități de a-i sprijini pe cei mai buni dintre aceștia în parcursul lor educațional. Acum oferă sprijin și îi încurajează pe absolvenții de excelență să urmeze și masteratul.

Începând din acest an, și șefii de promoție ai programelor de studii universitare de licență derulate de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) sunt scutiți de taxele de înscriere și de înmatriculare aferente procesului de admitere la studiile de masterat, fiind astfel încurajați să își continue parcursul educațional la cea mai importantă instituție de învățământ superior din regiunea de Vest a României. Prin această măsură, UVT își arată atât aprecierea față de rezultatele deosebite obținute de proprii absolvenți, dar și susținerea pentru aceștia în procesul educațional.

Nu e puțin lucru să închei studiile universitare de licență ca șef de promoție, acest rezultat venind să confirme eforturile și reușitele de pe parcursul anilor de studii, realizate prin tenacitate, inspirație și talent, conducând la obținerea celei mai bune note generale de absolvire din promoția unei facultăți. Pentru că apreciem personalitățile acestor tineri valoroși, am decis să oferim scutirea de taxele prevăzute în procesul de admitere la studiile universitare de masterat pentru cei care au absolvit ciclul de licență ca șefi de promoție la programele de studii ale celor 11 facultăți din UVT, o motivație suplimentară pentru a-și continua pregătirea universitară în comunitatea noastră.”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Studenții UVT, atât la ciclul de studii universitare de licență, cât și la ciclul de studii universitare de masterat, pot beneficia de un pachet variat de burse, atât care încurajează performanța academică, cât și de sprijin social, precum și de alte facilități și oportunități de dezvoltare – cum ar fi mobilități internaționale de studii sau de practică, inclusiv prin Alianța Universitară UNITA din care UVT face parte.

Procesul de înscriere pentru studiile universitare de masterat este încă deschis la majoritatea facultăților UVT, toate informațiile fiind disponibile pe site-ul https://admitere.uvt.ro/.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se introduc primele restricții de circulație rutieră în Traian, pentru reabilitarea zonei

De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…

3 minute ago

La Săcălaz au fost sarmați. Centura Vest, primele descoperiri arheologice/FOTO

În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…

10 minute ago

Lucrările pentru modernizarea trecerii la nivel peste calea ferată de la Cărpiniș au fost finalizate

CFR Infrastructură Timișoara a anunțat, vineri, că au fost finalizate lucrările desfășurate la trecerea peste…

O oră ago

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului…

O oră ago

Vremea ploioasă amână concertul de muzică clasică din Piața Unirii

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prognozate pentru…

O oră ago