Viceprimarul Timişoarei Cosmin Tabără a câştigat alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara, obţinând mai multe voturi decât contracandidatul său, deputatul Claudiu Chira.
Cosmin Tabără a obţinut 238 de voturi, Claudiu Chira 119 voturi, iar 15 buletine au fost anulate. Şi de această dată alegerile nu au fost lipsite de evenimente neplăcute, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine. Echipa perdantă a lui Claudiu Chira contestă legalitatea alegerilor. Dincolo de faptul că nu au putut vota toţi membrii, cei din echipa lui Chira afirmă alegerile au fost nestatutare fiindcă au votat mai puţin de 50% plus unul din numărul total de membri. Respectiv, 372 din peste 800 din convocator. Chiar şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că s-ar putea să anuleze alegerile.
Cei mai mulţi participanţi la alegeri au plecat. Acum se numără voturile pentru Biroul Politic Local al PNL Timişoara.
„Mă simt trist petru tot ce s-a întâmplat începând cu data de 3 iulie. Îmi doream o altfel de conferinţă municipală de alegeri. Îmi respect toţi colegii din PNL şi doresc să fim un partid unit şi care să fie partener al cetăţenilor. Din păcate am trăit momente triste pentru partid, momente de care ne vom aduce aminte ani de zile de acum înainte şi ceea ce pot să vă promit este că cu mine preşedinte la Timişoara nu veţi mai asista niciodată la astfel de momente”, a declarat Tabără după numărătoarea voturilor. El a mai afirmat că scandalul de la Timişoara este cauzat şi de lupta acerbă de la nivel naţional. „E haos la ucureşti”, a afirmat Tabără. El a spus că vrea să se aşeze la masă cu toţi cei din PNL Timişoara în perioada imediat următoare. „Vă garanteuz că îi voi aduce pe toţi alături de mine”, a mai spus Tabără.
Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…