Economia de țambal. Să ne împrumutăm, primim, dar hai să nu mai bem banii „pe caiet”

A picat moțiunea anti-Cîțu, iar balamucul a fost mare. Bărbat prea fin agresat de femeia-butuc, discursuri cu dedicație, parlamentari care vorbesc de funie în casa spânzuratului alcoolic, distracție de bâlci. Dar PSD nu minte întotdeauna 100%, ci mai strecoară câte un adevăr ca să dea aromă de veridicitate poveștii. Guvernul Cîțu s-a imprumutat la o medie a dobânzii de 3,83%, mult sub costul împrumuturilor Bulgariei, dublu ca în cazul Ungariei.

În plus, guvernul liberal Orban a luat în 2020 împrumuri cât 33% din nivelul de îndatorare al României, 25 miliarde de euro. La fel de adevărat, Guvernul Dăncilă a plătit în 2019 un cost al dobânzii la împrumuturile României de 4,9%, doar că acest megacost a venit pe un fond al creșterii mediei europene, nu pe o scădere, ca în cazul executivului Cîțu.

Da, pesediștii au dreptate când constată că comunitatea bancară europeană nu ne percepe încă ca pe o țară serioasă, stabilă, care să merite dobânzi la prețul Europei, sub un procent. Dar pentru asta ei n-ar trebui, din bun simț, să scoată vreo vorbuliță. România condusă de liberali stă pe picioarele ei și pe o majoritate parlamentară proprie doar de o jumătate de an. Până la alegeri, parlamentarii PSD au avut în mâna lor soarta Guvernului Orban, ceea ce nu a fost un element care să ajute la scăderea costurilor împrumuturilor României, din contră.

Dar nu datele seci ar trebui să ne preocupe. Sunt și ele importante, dar, așa cum sunt spuse de PSD, arată ca și cum băncile pedepsesc guvernul român ca pe cineva de neîncredere, nu ca pe cineva care își recâștigă încrederea după o criză a pandemiei și alta politică a unui guvern minoritar susținut de PSD doar când avea chef, pentru a întârzia cât mai mult alegerile generale. Din toată povestea asta cu guverne bune și guverne rele, cu dobânzi mari și dobânzi mici, încredere și neîncredere, tot ce ar trebui să ne intereseze este ce facem cu împrumuturile.

Oricâtă gălăgie politică face PSD astăzi pe tema îndatorării României, demersul este caraghios văzând din partea cui vine. Sunt multe feluri de datornici pe lumea asta, dacă ar fi să comparăm cu micul client. Sunt cei care se împrumută pentru a porni o afacere, riscă mult, dar prin muncă și curaj dezvoltă ceva. PSD la guvernare nu este acest gen de client. Sunt și altfel de datornici, cei care ajung să se împrumute pentru a cumpăra televizoare sau pentru a pleca în concedii și aici ne putem întâlni cu o filosofie PSD de a mânca și a bea „pe caiet” până când altcineva va rupe caietul și ne va deveni dușman de moarte.

Grija noastră de contribuabil al unui buget administrat de un guvern care se împrumută într-un an cu o căruță de bani este nu atât volumul îndatorării, deși și asta trebuie avut în vedere, cât mai ales pentru ce ne împrumutăm. Noi trebuie să renunțăm treptat la împrumutul „pe caiet” care presupune doar o supraviețuire în promiscuitate, cu satisfacții de moment, iar dacă momentul e electoral, cu atât mai avantajos pentru cei ce o fac. Nu vom ieși din sărăcie niciodată prin împrumuturi care să ne alimenteze aproape exclusiv bugetul de pensii și asigurări sociale, fără să avem grijă cum ni se scurg banii în tot felul de favoruri făcute în momente cheie.

Dar dacă Guvernul Cîțu sau oricare administrație cu capul pe umeri ne împrumută pentru a avea cu ce cofinanța proiecte europene, să se vadă de pe un an pe altul ce se întâmplă cu banul ăla, fie în kilometri de autostradă, fie în spitale ridicate, fie în programe de educație, atunci și instituțiile bancare vor scădea costurile, și noi vom finanța aceste eforturi. E simplu de înțeles, mai greu de făcut cu iresponsabilitatea de la noi. O țară care se împrumută pentru dezvoltare poate crește în tot ce înseamnă producție, balanță comercială, confort și evident în colectarea la buget în așa fel încât returnarea datoriilor să nu fie o problemă. Problema României nu e gravă că ne împrumutăm, e gravă când nu știm ce se întâmplă cu banii, nu vedem nimic palpabil, îi bem și mâncăm, iar din patru în patru ani o luăm de la capăt.