Ziaristu' de terasă

Lovitură la Fritz. Nicolae Robu are un mare fan în Germania: îl cheamă Cîrpaci şi scrie în… “grapineză”

În urmă cu mai bine de doi ani, fostul primar Nicolae Robu şi-a descoperit un mare fan în Florida, acolo unde plecase în vacanţă cu bunul său prieten Nasleu. Iată însă că fostul edil are fani – cel puţin unul – şi în Germania, ţara natală a marelui său inamic, cel care-l face să-şi verse zilnic frustrările pe Facebook. Admiratorul său are un nume de rezonanţă în Timişoara, Christopher Cîrpaci, şi spune că e născut şi crescut în Germania. Dar, cel mai important, se exprimă în scris în… “grapineză”, ceea ce ne face să credem că a învăţat limba română luând cursuri intensive de la o fostă olimpică, azi eurodeputată şi prietenă de-a lui Şoşoacă.

Dar cum am descoperit admiratorul lui Robu, dar şi al altui celebru primar din România? Zilele trecute, într-un nou exerciţiu de autoadmiraţie, în faţa oglinzii şi cu “deştele” pe tastatură, Nicolae Robu a scris din nou de cum i-a fericit pe timişoreni cu un parc auto ce n-a văzut Parisul: zeci de tamvaie noi, autobuze cu nemiluita, firobuze cât încape, başca trotinete, biciclete şi niscaiva vaporaşe. Şi ca să nu se înţeleagă cumva greşit, Robu a explicat de ce a făcut această prezentare. Ba şi-a mai descoperit singur un mare cusur: nu s-a lăudat destul (sic!)

“Fac această raportare nu pt a mă lăuda -la ce mi-ar servi?!-, cum știu că vor spune unii, ci pt ca dv, timișorenii, să știți ADEVĂRUL, pt că meritați să știți adevărul! Una din greșelile mele a fost și că nu am vorbit destul despre ce am făcut, considerând că doar se vede pe teren. Pe acest fond al neinformării suficiente de către mine, a venit propaganda fritz-istă și a păcălit zeci de mii de oameni cu minciuni ordinare, spuse fără scrupule!”, a explicat Robu, găsind astfel o nouă explicaţie a pierderii alegerilor: colosala sa modestie.

Şi au curs comentariile, vreo 200, în general binevoitoare cu fostul primar şi agressive cu actualul. Printre acestea a fost şi cel al cursantului la “grapineză”, Christopher Cîrpaci, care a avut o postare de vis:

„asa Este dar rominu nicio data nui multumit credetima ca am crescut in germania nascut, si sint autobuze care nici nu au clima, timisoara Este inca fuarte avansata bravo voua Domnu robu asa ca dumneavuastra mai Este domnu piedone dela bucuresti sectoru 5 !!”

Exact, ucenicul şi-a depăşit maestra. Şi nici nu se lasă. După ce un cetăţean îşi pune nişte semne de întrebare privind calitatea, totuşi turcească, a noilor tramvaie, Robu are o replică dură: „Da, domnule! E o fabrica cu tehnologie de ultima ora, cu specialisti f buni, cu hale pe 40 Km! Daca e buna sa exporte tramvaie in SUA, o fi buna si pt noi. Oricum, furnizorii se stabilesc prin licitatie, nu se aleg de catre Primar!”

Iar neamţul Cîrpaci sare şi el în apărarea idolului său: „Daca nemti cumpara dela turci noi romani dece nu ???? Noi vrem ceva mai dela USA lasa cai bn decat nimik”

Fabulos de-a dreptul! Că admiratorul lui Robu are legătură cu o celebră familie de “dezvoltatori imobiliari” care a acaparat centrul Timişoarei, nu mai ştim.

Acest articol nu e nici măcar pamflet, iar rasist cu atât mai puţin.

Foto Facebook Christopher Cîrpaci.

 

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

50 de minute ago

La Colterm vin săptămânal câte patru garnituri de tren cu cărbune. Societatea are contracte ferme de furnizare, prețurile nu depind de criza mondială

La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…

57 de minute ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

2 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

2 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

2 ore ago

Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Educația studențească va trebui ghidată spre adaptabilitate pe piața muncii

Ce fel de competențe trebuie să aibă un absolvent pentru a rămâne relevant într-o economie…

2 ore ago