Primăria Timişoara

Membrii consiliului de administrație al Colterm vor trebui să aducă pacea socială. Șefii de partid sunt bineveniți

Consilierii locali timișoreni s-au certat mai mult de jumătate de oră pe forma gramaticală a unui simplu cuvânt atunci când au dezbătut un proiect de hotărâre care stabilea împărțirea pe categorii profesionale a membrilor viitorului consiliu de administrație al societății Colterm. Pe ce nu s-au certat aleșii a fost acceptarea sau nu a calității de membru de partid pentru cei care vor intra în forul de conducere al societății de termoficare.

Ingineri, juriști, economiști, câți oameni din fiecare categorie profesională ar trebui să facă parte din viitorul consiliu de administrație al Colterm, acesta a fost subiectul de pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local Timișoara, pe tema căruia aleșii au reușit să se certe  minute bune. Până la urmă au reușit să ”dreagă” problema prin schimbarea formei unui singur cuvânt, dacă forma inițială spunea imperativ că vor fi șapte specialiști ingineri și câte un economist și un jurist, consilierii locali au schimbat forma cuvântului care stabilește numărul de specialiști, lăsând decizia la latitudinea celor care vor constitui CA, adică membri adunării generale a acționarilor.

Roxana Iliescu, consilier Pro România a fost extrem de interesată de subiect, ea a lansat nu mai puțin de patru amendamente pe acest subiect. Ea a solicitat inițial reducerea numărului de membri, de la nouă la șapte, aceasta și în spiritul reorganizărilor de personal de la societate, dar și urmând situația actuală, acum fiind exact șapte persoane. Până la urmă, amendamentul nu a trecut, nouă locuri ”călduțe” fiind mai bune decât șapte. S-au invocat motive legate de cerințe legale, schimbări în statutul de funcționare al societății, iar dezbaterea a continuat minute bune.

Un alt amendament s-a referit la calitatea profesională a celor propuși să intre în CA. Propunerea inițială era pentru 7 ingineri, plus un jurist și un economist. Iliescu a cerut schimbarea ponderii, în sensul că juriștii și economiștii ar trebui să fie mai mulți. Adică cinci ingineri și câte doi economiști și juriști. Aici, problema a fost rezolvată … gramatical, în sensul că de la imperativ s-a trecut la… opțional, sunt atâția ingineri, atâția juriști devenind ar putea fi, decizia finală legată de domeniul de proveniență al candidaților fiind luată ulterior.

De dezbătut s-a dezbătut inclusiv pe jurizarea experienței profesionale și a altor criterii, respectiv a punctajului acordat pentru fiecare ”atribut” al candidaților. În forma propusă la vot, de exemplu, calitatea de a ”crea pârghiile organizaționale care să mențină pacea și echitatea socială”, era mai bine punctată decât pregătirea profesională sau experiența în domeniu.

De cealaltă parte, primarul Dominic Fritz a insistat că nu vrea neapărat experți în consiliul de administrație. De chestiunile ”experte” se ocupă conducerea societății, spune acesta, mai buni sunt cei care pot face o restructurare corectă.

Nu căutăm nouă experți în domeniul energetic sau nouă experți în furnizarea utilităților publice. Nu ăsta este rolul CA-ului, să înlocuiască conducerea companiei. Acolo avem oameni cu experiență juridică, oameni cu experiență economică, tocmai pentru că problemele sunt mult dincolo de a fi doar tehnice. Dacă cineva a făcut o restructurare în alt domeniu, de ce să nu fie potrivit? Mi se pare că experiența este importantă, însă să nu fie criteriul cel mai de bază”, a spus Fritz în plen.

Tot Roxana Iliescu a propus ca prin punctajul acordat să se încurajeze depolitizarea CA, astfel, cei care nu sunt membri de partid să primească mai multe puncte la evaluare, în timp cei propunerile de membri ai CA cu funcții în partid să primească mai puține puncte.

Punctajul de 5 puncte să fie acordat celui care nu este membru al unui partid politic, asta în contextul în care s-a vorbit de depolitizarea acestor CA-uri. Cel mai mic punctaj, de 1, să îl primească cei care sunt lideri politici. Să fie două puncte pentru cei care sunt doar membri”, a spus Iliescu.

Din nou Fritz s-a arătat circumspect, de această dată a vorbit despre constituționalitatea acestui criteriu.

Din existența unui carnet de partid nu trebuie să derive dezavantaje pe piața muncii. Asta înseamnă că toți liderii, chiar dacă sunt capabili, trebuie să aibă punctaj maxim în rest? Mie mi se pare o chestie discriminatorie”, a fost argumentul primarului.

Surpriză, reprezentanta societății care se ocupă de documentația Colterm, i-a dat dreptate consilierei Pro România, subliniind că legislația actuală nu stabilește ca si criteriu de eligibilitate apartenența sau nu la un partid, în acest caz ar fi fost discriminatoriu, așa că aleșii pot pune un asemenea punctaj pentru reducerea politizării.

Probabil așteptat, propunerea nu a întrunit decât cinci voturi, deci orice șef de partid poate fi liniștit și membru de CA al Colterm.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către…

7 ore ago

Doi tineri viole(n)ți au fost reținuți în cazul bătăii din Complex

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați doi tineri de 22 de…

7 ore ago

Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”

Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor…

8 ore ago

La Timișoara se plătesc cele mai mici chirii, raportat la veniturile realizate de chiriași

Timișorenii care stau în chirie într-un apartament din oraș beneficiază, ca urmare a nivelului chiriilor…

8 ore ago

Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul…

10 ore ago

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia.…

11 ore ago