Sport

Mic, dar ce rapid! Patrick Pascotă, cel mai mic câștigător al etapelor de Campionat Național la Motociclism Viteză/FOTO

Zilele trecute s-au desfășurat etapele a III-a și a IV-a a Campionatului Național de Motociclism Viteză, etape care au contat și în Campionatul European BMU (fost al Europei de Est), iar ”micul” Pascotă a uimit din nou pe toată lumea, câștigând ambele etape la clasa Supersport 300 cmc.

Deși are numai 14 ani, ”minunea” familiei Pascotă a reușit să se impună în ambele etape ale Campionatului Național de Motociclism Viteză, disputate la finalul săptămânii precedente pe circuitul din Serres, Grecia. Patrick a obținut cei mai buni timpi în ambele curse care au contat pentru competiția internă, timpii obținuți aducându-i poziția a treia în cursa de sâmbătă și locul secund în etapa de duminică în cadrul Campionatului European BMU, deci două podiumuri într-o competiție cu concurenți mult mai experimentați decât el, la clasa 300 cmc Supersport. ”Trăiesc un vis minunat, alături de copilul meu! Parcă nu îmi vine să cred ce rezultate reușește Patrick să obțină cu motocicleta pe circuite. Dacă etapa a IV-a avea un tur de circuit suplimentar, Patrick putea obține, poate, chiar primul loc în cadrul Campionatului European BMU. A avut un parcurs excepțional și pare că i-a prins bine etapa de Campionat European ”mare”, la care a participat cu o săptămână mai devreme. Sincer, nu mă așteptam să obțină locul întâi, dar ne dovedește că-și dorește tot mai mult și tot mai sus”, a declarat Ionel Pascotă, tatăl lui Patrick, cel care s-a trecut singur în plan secund după performanțele fiului său.

De asemenea, Ionel Pascotă a participat și el la cele două etape ale Campionatului Național, adjudecându-și, cum era firesc, prima poziție pe podium la clasa Supersport 600 cmc, în timp ce în Campionatul Eurpăean BMU a ocupat poziția secundă a podiumului. Din nefericire, în cadrul etapei a IV-a a competiției interne, Ionel Pascotă a fost nevoit să abandoneze din motive tehnice, însă bucuria rezultatelor obținute de Patrick, la-u făcut să treacă repede peste acest semi-eșec. Următoarea prezență pe circuit o va bifa tot Patrick, care va participa la o nouă etapă a Campionatului European ”mare”, programată în acest weekend, în Slovacia.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 minute ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

15 minute ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

19 minute ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

33 de minute ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

42 de minute ago

Femeile din Timiș, printre cele mai educate din România. Aproape un sfert dintre ele au studii universitare

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că Timișul se…

56 de minute ago