Sănătate

Pfizer va cere autorizarea celei de-a treia doză de vaccin anti COVID-19

Alianţa Pfizer/BioNTech intenţionează să solicite în următoarele săptămâni autorizarea pentru o treia doză din vaccinul său împotriva Covid, în special în Statele Unite şi Europa.

Așa cum era de așteptat, amenințarea valului patru și a noilor tulpini care circulă prin Europa și SUA au atras cu sine nevoia unei a treia doze de vaccin, care să ofere o protecție mai bună împotriva mutațiilor mai agresive.

Astfel, cele două companii, Pfizer și BioNTech au transmis rezultatele obținute în urma unor teste care să confirme efectele pozitive ale unei a treia doze de rapel.

„Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile care „intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni”.

Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi” împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.

Potrivit informațiilor oferite de companie, nivelurile de anticorpi dezvoltate după cea de-a treia doză sunt „de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.

Rezultatele acestui studiu vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică, au precizat Pfizer și BioNTech.

Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. Au loc teste pentru a „confirma această ipoteză”, au indicat cele două companii.

Food and Drug Administration (FDA) şi Centers for Disease Control and Prevention (CDC) au spus într-un comunicat comun că americanii care au fost vaccinaţi complet nu au nevoie de o doză suplimentară la acest moment.

Unii oameni de ştiinţă au pus sub semnul întrebării nevoia unei doze suplimentare.

Directorul ştiinţific al Pfizer, Mikael Dolsten, a declarat că recentele informaţii din Israel privind eficacitatea vaccinului vin în urma infectării oamenilor care au fost vaccinaţi în ianuarie sau februarie.

Ministerul israelian al Sănătăţii a spus că eficacitatea vaccinului în prevenirea infecţiei şi bolii simptomatice a scăzut la 64% în iunie.

„Vaccinul Pfizer este foarte activ în ceea ce priveşte varianta Delta”, a spus Dolsten într-un interviu. Dar după şase luni, a adăugat el, „este probabil riscul de infectare, pentru că nivelul anticorpilor, aşa cum era estimat, scade”.

Pfizer nu a transmis joi toate datele din Israel, dar a menţionat că vor fi publicate în curând.

„Este un set redus de date, dar cred că tendinţa este precisă: la şase luni, având în vedere că Delta este cea mai contagioasă variantă pe care o ştim, poate cauza infecţii şi boală uşoară”.

 

Sursa: alephnews.ro

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

10 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

15 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

15 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

18 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

19 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

19 ore ago