Valeriu Gheorghiță a anunțat marți că vaccinarea cu a treia doză anti-COVID va începe, foarte probabil, din luna septembrie.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că este vorba despre cadrele medicale, persoanele vulnerabile sau românii cu vârsta peste 65 de ani.
În ultima săptămână au fost înregistrate în România 26 de noi cazuri de infecție cu tulpina Delta. De asemenea, numărul deceselor a ajuns la 5.
„Există discuții în acest moment legate de administrarea rapelului, a treia doză, la persoanele care fie au risc crescut de expunere, de exemplu personalul medical și social, și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele de peste 65 de ani”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, în conferința săptămânală.
El a precizat că „este foarte probabil că din septembrie să avem această decizie de a administra doza 3, practic la opt luni de la debutul campaniei de vaccinare”.
„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală. Practic, o persoană care are istoric prin boală și vaccinată prin două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu doza 3, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a subliniat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID.
Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a anunțat marți că în ultima săptămână au fost înregistrate în România 26 de noi cazuri de infecție cu tulpina Delta. De asemenea, numărul deceselor a ajuns la 5.
Potrivit lui Valeriu Gheorghița, până în 25 iulie au fost înregistrate 127 de cazuri cu varianta Delta, dintre care 26 în ultima săptămână.
„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a spus Gheorghiță.
Conform acestuia, 50% dintre cazuri se află în 28 de focare, dintre care 22 sunt de familie, iar 6 de colectivitate.
Sursa: alephnews.ro
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…