Pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați la ora 8 despre producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Deta.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, opt pompieri și două ambulanțe.
Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că accidentul s-a produs între un autotren, în care se afla doar șoferul, și un autoturism în care se aflau patru persoane.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat.
Pompierii au acționat de urgență pentru extragerea victimei. Aceasta a fost predată unui echipaj medical, conștient.
De asemenea, celelalte trei persoane din autoturism au necesitat îngriji medicale, urmând a fi transportate la spital.
Șoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…