Politica

Florin Cîţu recunoaşte că a condus băut la volan în SUA. Ar fi făcut două zile de puşcărie

Premierul Florin Cîțu, ar fi fost încarcerat timp de două zile în SUA pentru condus sub influența alcoolului sau drogurilor, legislația americană nefâcând diferență între ele, arată Flux24. Premierul recunoaşte că ar fi avut o problemă în acest sens şi dă vina pe alegerile din interiorul PNL.

Conform documentului Curții de Justiție din Iowa, prezentat de Flux24, Florin Cîțu ar fi fost reținut două zile în anul 2000 și a primit și o amendă de 1000 de dolari.

Cîțu a recunoscut miercuri că a condus sub influența alcoolului în SUA, dar vorbeşte doar de o amendă. De asemenea, el sugerează că acest scandal ar fi apărut din cauza candidaturii sale la preşedinţia PNL.

„Da, acum 20 de ani a fost vorba de conducerea sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum când este o competiție internă în PNL”, a spus Florin Cîțu.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

55 de minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

5 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

6 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago