Administratie

Pot demara lucrările de ridicare a noii creșe din zona Lipovei

Unul dintre subiectele care au marcat campania electorală pentru alegerea primarului Timișoarei, cel a creșelor, are acum o primă finalitate. Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție pentru ridicarea unei noi creșe în zona Calea Lipovei.

A fost nevoie de trei licitații pentru ca Primăria Timișoara să găsească un constructor pentru o nouă creșă în zona Lipovei din Timișoara. Iată că s-a reușit în sfârșit semnarea contractului și peste 18 luni ar urma să fie finalizată construcția clădirii care va oferi 29 de noi locuri pentru copii. Suma alocată proiectului este de 5,6 milioane de lei, din fonduri europene, în cea mai mare parte.

Creșa va fi situată pe strada Ion Ionescu de la Brad, prima nouă ridicată în ultimii opt ani.

Firma care a câștigat licitația este Avasi Prodcom cu sediul într-o comună din Satu Mare.

”Știm că numărul de locuri în creșele de stat din Timișoara este insuficient și de aceea ne grăbim să satisfacem cerințele timișorenilor. Anul acesta vom da drumul lucrărilor de construcție a încă două noi creșe – pe Bogdăneștilor și în Ciarda Roșie -, iar alte două le vom construi cu ajutorul CNI. Totodată, pregătim documentația și pentru altele noi, astfel încât în următorii ani să dublăm numărul de locuri în creșele de stat din oraș. Copiii Timișoarei trebuie să aibă acces la o infrastructură educațională modernă și sigură, iar rolul nostru e să ne asigurăm că putem să le oferim acest lucru”, spune viceprimarul Ruben Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

43 de secunde ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

4 minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

29 de minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

58 de minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago