Sport

Ripensia îşi pierde invincibilitatea în campionat, în partida cu Steaua

Steaua câștigă cu 2-0 meciul cu Ripensia disputat în Ghencea, continuă să fie invincibilă și cu cele 13 puncte este noul lider al Ligii 2, devansând Concordia Chiajna la golaveraj. Timișorenii pierd primul joc în acest sezon și cu 6 puncte sunt pe locul 10, în continuare peste Poli Iași, Șelimbăr și FC Brașov, care au tot 6 puncte, dar au golaveraj mai slab.

Lovitura de start simbolică a meciului a fost dată de legenda Stelei Iosif Rotariu, care a primit cadou noul tricou al echipei, cu numărul 11. Rotariu este consilier de imagine chiar la adversara Stelei de astăzi, Ripensia.

Partida nu s-a ridicat la un nivel ridicat, fiind mai degrabă modestă, cu două echipe, care deşi neînvinse la ora jocului nu au etalat o prestaţie la nivelul renumelor echipelor. Ripensia s-a apărat prima parte exact şi a avut şi curaj în puţinele dăţi în care a ajuns în careul advers, însă nu a avut clarviziune la finalizare. În partea secundă, timişorenii au început bine, au pasat atent, au ştiut să şină de minge… dar un cadou neaşteptat de la Coulibaly a fost fructificat de Răsdan, 1-0 minutul 67.

Schimbările în garnitura Timişoarei nu a adus nimic pozitiv, Steaua apărându-se cu dinţii, iar chiar înainte de fluierul final, Buhăescu a înscris după un contraatac şcoală, 2-0!

Este doar al doilea eşec pentru Ripensia în 19 partide, dar este clar că echipa ar avea nevoie şi de jucători experimentaţi pentru a urca în clasament.

Steaua: Bălbărău – Oroian, Walace, Beța, Ad. Ilie – Fl. Răsdan (St. Drăghici 77′), Bărbulescu (cpt.)(Măd. Mihăescu 72′), Băjenaru (Buhăescu 72′), Pacionel (Rob. Neacșu 77′) – Huiban (Enceanu 57′), Chipirliu
Antrenor: Daniel Oprița

Ripensia: Rus – Sturzu (R. Stoica 66′), Țieranu, Lalic (Fridrich 82′), Gladun – Vidrăsan, Coulibaly (cpt.)(Dav. Ciurel 82′) – Piftor (Morariu 66′), Ene, Mitrov (Ernest 60′) – Golda
Antrenor: Cosmin Petruescu

Stadion: Steaua (București); Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenți: Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Răzvan Claudiu Tudor (Craiova); Rezervă: Valentin Porumbel (Olteniţa); Oservatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Ciprian Anton (Suceava).

sursa foto: fanatik.ro

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

O oră ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

2 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

2 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

3 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

4 ore ago