Administratie

S-a finalizat licitația pentru proiectarea noului pod Solventul

Mai avem o săptămână până la semnarea contractului cu firma care va realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru noul pod peste Bega, Solventul. Licitația a fost finalizată, acum se așteaptă închiderea perioadei de contestații, după care contractul va intra în linie dreaptă.

Noul pod va veni în continuarea pasajului Solventul și va asigura o nouă legătură viabilă între părțile de sud și de nord ale orașului.

”Licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al Podului Solventul a fost adjudecată. Cel mai mare pod al orașului din ultimii 30 de ani intră în linie dreaptă. Proiectul include și drumul ce leagă strada Gării, Bogdăneștilor și Bulevardul Dâmbovița. Săptămâna viitoare, în situația în care nu există contestații, vom semna contractul pentru proiectare cu firma care a câștigat licitația. Procedura a fost supervizată de ANAP și a îndeplinit toate criteriile. După semnarea contractului și emiterea ordinului de începere, proiectantul va avea la dispoziție 7 luni să finalizeze proiectul. El va livra studiul de fezabilitate (ce include studii topografice și de trafic), va obține autorizația de construire și în final ne va preda și proiectul tehnic de execuție. Asta înseamnă că la începutul anului viitor vom avea un plan complet și vom putea lansa licitația pentru lucrări”, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău.

Constructorul pentru realizarea podului urmează să fie stabilit anul viitor. Acesta va avea patru benzi și linie dublă de tramvai, piste de biciclete, trotuare.

”Suntem în dialog cu dezvoltatorul imobiliar de pe terenul fostei uzine pentru dezafectarea porțiunii necesare lucrărilor la drum. Anul viitor, imediat ce vom avea constructor, vrem să începem execuția. Câteva detalii despre viitorul pod și drum: patru benzi pe carosabil, linie dublă de tramvai, piste de bicicletă, trotuare pentru pietoni. Valoarea contractului e de aproximativ 1,1 milioane lei și fiindcă acest proiect are contract de asistență tehnică prin POAT (un program de fonduri europene), suma este rambursabilă”, a mai spus Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

O oră ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

O oră ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago