Administratie

Stadionul de rugby din Ronaț s-a ”cosmetizat”. Spectatorii au acum o alee de acces numai a lor/Foto

Stadionul de rugby al Timișoarei a fost trecut printr-o operațiune de cosmetizare. Lucrărilor sunt aproape gata, ne anunță viceprimarul Cosmin Tabără, cel care are în subordine această parte a administrației.

Deocamdată, lucrările au fost doar de reparații, dar Tabără speră la mai mult, să-și convingă colegii de administrație că ar fi necesară refacerea întregii baze sportive.

”Cu pași repezi ne apropiem de finalizarea primelor reparații la baza de rugby. Sper că până la startul meciului cu Baia Mare, întregul mic șantier să fie finalizat. Pentru început, este bine, sper ca în viitorul apropiat să-i conving și pe ceilalți colegi din administrație de necesitatea refacerii întregii baze sportive care să fie una dintre cele mai frumoase din țară”, spune Tabără.

El mai subliniază că acum spectatorii vor beneficia de un acces mai bun în tribune, fiind realizată o alee. Vă reamintim că în urmă cu câțiva ani, chiar ocupanții tribunelor, fanii, au făcut muncă voluntară și au reparat singuri tribunele, pentru că gradul de degradare a acestora era mare, iar administrația de atunci nu a făcut nimic pentru a remedia problema.

”Așa cum spuneam, spectatorii vor avea acces decent în tribune, indiferent de vreme, fiind turnată o alee în fața tribunelor, cu acces de la intrare, au fost renovate vestiarele, dușurile, a fost zugrăvit întregul corp de clădire, a fost refăcut spațiul tehnic pentru arbitrii, fiind cosmetizată și intrarea în incinta bazei sportive. Sigur, nu reprezintă mare lucru acum, dar erau niște reparații de urgență fără de care disputarea meciurilor la Timișoara era pusă sub semnul întrebării. În viitor, voi întreprinde și alte acțiuni pentru buna desfășurare a evenimentelor sportive! Mult succes acestei frumoase echipe, felicitări tuturor care susțin sportul timișorean!”, a încheiat Tabără.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

29 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

37 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

O oră ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago