Administratie

Aeroportul Internațional Timișoara a pornit proiectul noului terminal Plecări Externe

Din 2024, Aeroportul Internațional Timișoara ar urma să aibă un nou terminal Plecări Externe, care se va alătura celui Sosiri Externe, inaugurat în urmă cu o lună. În aceste zile a fost lansată licitația pentru elaborarea documentației tehnice la noua investiție, care va fi în valoare de 89 de milioane de lei, fără TVA.

Conform caietului de sarcini, noul terminal va avea acces separat, dar și un hol comun de primire, comunicare la nivelul parterului. Va avea suprafața de 6200 mp, lungime de 125 metri și 60 lățime, un tunel subteran de circulație, parter, mezanin, etaj parțial și terasă tehnică. Ca și dotări tehnice va avea patru scări rulante, patru lifturi de persoane, trei pentru persoane și mărfuri. De asemenea, vor fi realizate 18 ghișee de check-in, cu afișaj electronic, sistem de cântărire și bandă colectoare. Mai sunt prevăzute șase posturi de lucru pentru Poliția de Frontieră, respectiv șase porți automate pentru scanarea documentelor.

Ofertele firmelor de proiectare se pot depune până pe 11 octombrie, iar demararea efectivă a lucrărilor pentru anul viitor. Finalizarea investiției ar urma să aibă loc la 31 decembrie 2023.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

40 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

49 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

O oră ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

3 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago