Aquatim a anunțat că va efectua spălări ale rețelelor de distribuție în mai multe localități.
Astfel, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, zilnic între orele 9-15, în Petrovaselo și Bazoș se va întrerupe furnizarea apei.
De asemenea, în 28 septembrie, între orele 8-16, se va sista livrarea apei în Balinț și Târgoviște, iar în 29 septembrie, între orele 8-16, în Bodo și Fădimac. Tot în 29 septembrie, între orele 8-16, presiunea apei va fi scăzută în Făget, pe străzile Ștefan cel Mare, Dorobanților, Calea Bichigiului, Sebastian Olariu, Gheorghe Doja, George Coșbuc, Mihai Eminescu, Calea Lugojului, Drumul Gladnei și Spitalului.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…